Pacient în România. Care e noua metodă prin care se cere șpagă la medic
Comportamentul medicilor depinde de cât de gros este plicul cu bani. Este un adevăr pe care pacienţii din România îl ştiu, de zeci de ani. Şi, în acelaşi timp, e un cerc vicios. Bolnavii dau bani şi medicii îi iau pentru că „aşa se face”. O tradiţie nefericită, greu de oprit chiar şi după ce doctori foarte cunoscuţi au ajuns în atenţia procurorilor pentru mita luată de la pacienţi.
- Nu au suflet, dacă nu îi convenea suma, a doua zi iar te lua în șuturi.
- Cum i-ați dat banii?
- În plic, pe masă, în biroul medicului.
Este mărturia unuia dintre nenumărații oameni care au trecut prin așa ceva. Așa am ajuns să ne cumpărăm sănătatea. Cu cât dăm mai mult, cu atât credem că ne facem mai bine. A devenit o cutumă acceptată și de personalul medical, și de pacienți. Despre corupția din spitale aflăm în momentul în care medicul cere prea mult și pacientul nu are să-i dea.
Rodica Andreaș este una dintre mamele martor ale multor astfel de cazuri și chiar protagonista unui episod cu renumitul medic Gheorghe Burnei, care acum este cercetat pentru astfel de infracțiuni.
„Eu stau din 2015, copilului meu îi este rău, acum are metatază craniană, este operat din nou la cap din cauza că mi s-au întrerupt citostaticele și proteza pe care i-au băgat-o nu a fost omologată, a făcut stafilococ auriu”, povestește Rodica Andreaș.
„Mie tot timpul îmi spunea: Știi tu că proteza copilului costă 100.000 de euro, crezi tu că ai banii ăltia? Și i-am zis că nu dispun de banii ăștia și a zis că cum nu dispun de banii ăștia, că de ce mă plâng eu de bani, că fetele mele sunt blindate de aur! Eu lucrez în piață, am niște mese... ”, explică femeia.
Relatează în continuare cum a decurs discuția cu profesorul Burnei:
- Și acum ar trebui să iau aurul de la fete de la gât și să-l vând ca să vă dau dvs?
- Nu așa, dar lasă să plângă alții, ce te plângi tu!
Și m-a amânat trei luni de zile cu operația, continuă Rodica Andreaș. Am adunat nişte bănuți pentru viitorul copiilor, că am avut copiii studenți, dar i-am păpat aici.
- Câți bani i-ați dat până la urmă?
- Eu? În total, 3.000 de euro.
- Și cum îi dădeați?
- Pur și simplu în buzunar și în funcție de câți erau - îi număra - și în funcție de aia, vorbea a doua zi, ținea minte o zi-două. De exemplu, daca nu ii convenea suma, a doua zi iar te lua în șuturi, mai multe cazuri știu eu așa, deci asta era chestia.
- Și dvs cum i-ați dat toți banii ăstia, 3 mii de euro?
- În trei părți, în trei tranșe, i-am dat atunci la biopsie mai puțin, nu mai știu exact, i-am mai dat la operația mare, asta i-am dat înainte de operație. Vreau să zic că după operatie nu m-a ținut de vorbă, că eu i-am dat și mărunți, au fost și de 20 de euro, și de 50 de euro, și de 100 de euro, eu, cum lucrez acolo, venea câte unul: Schimbă-mi și mie 50 de euro sau 20 de euro, în piață. Și eu așa i-am adunat și așa i-am dat și a zis că ce-i cu flinticul ăsta, așa mărunt? Așa i-am adunat și eu, domnule profesor, cum am putut. Că m-am gândit și eu la un moment dat, am și eu din mai multe părți, că știți că m-am gândit să îmi vând casa, dar după, îmi lăsam copiii pe drumuri. Deci care cum dădea banul, așa avea puterea! Nu au suflet! trage concluzia Rodica Andreaș.
Odată cu trecerea timpului și majorarea salariului medicilor, șpaga nu a încetat, dar acum personalul medical încearcă să-i facă pe pacienți să creadă că dau banii legal. Le promit că vor primi chitanțe pe care nu le văd vreodată.
Iată mărturia revoltătoare a unui pacient, făcută sub acoperirea anonimatului:
„Mi s-a spus că este nevoie de o intervenție chirurgicală și, din păcate, Casa de Sănătate nu decontează această operație. Deci, o nouă metodă de a cere șpagă are la bază această minicună a unor profesori, doctori, mituri sau mici Dumnezei, care cumva se acoperă și apelează la acest artificiu spunând că nu decontează Casa. E o operație care costă 2.500 de lei și din cauza Casei de Sănătate, trebuie plătită, că este făcută cu tehnologie modernă și dacă nu o plătești, va trebui să fii operat prin metoda clasică cu bistruriul. O minciună. Evident că cine nu trece pragul spitalului prea des pică în plasa asta. Mi s-a întâmplat și mie. Și am mers a doua zi sau când am fost programat pentru operație cu banii. De ce m-am dus cu banii? Pentru că așa cum a spus profesorul doctor, Mitul, Dumnezeul, această operație făcută cu laser nu e decontată de Casă. A doua zi când am mers să-i dau banii, suma deja se modificare, era alta, dublă.
- V-a explicat de ce?
- Nu, am reamintit că am vorbit de o altă sumă. Dar tocmai această diferență mi-a semnalat că ceva nu e în regulă. Cum, o operație, care are un preț standard, nu este decontată de Casă, își modifică prețul de la o zi la alta? Mi s-a spus că îți vom da factură și chitanță. Asta m-a făcut să cred că e adevărat.
- Și ați primit?
- Nu, deci e clar o metodă prin care se acoperă și nu îți cer costă atât, dau vina pe Casă de Sănătate.
- Cum i-ați dat banii?
- În plic, pe masă, în biroul medicului. Când eram în salon trimitea asistenta-șefă, să mă informeze: Mergeți până în birou. Știam de ce. Să dau diferența. Am zis: Domn’e, am vorbit de o sumă, îmi iei alta!
***
„Nu sunt frate cu cei care condiționează actul medical, nu pot să înțeleg, nu am echipamentul mental care să îmi permită să înțeleg treaba asta”, comentează medicul Florin Chirculescu practica șpăgilor încasate de confrați.
„Să nu le mai dea! Să nu le mai dea șpagă!”, îndeamnă el. „În momentul de față sunt două mijloace prin care medicul poate să trăiască bine, în primul rând, este salariul din sistemul public, este un salariu onorabil pentru România, doi, dacă dorești să câștigi mai mult, te poți duce în privat oricând. Repet, nu există nicio circumstanță atenuantă, ai toate posibilitățile de a câștigă câți bani vrei tu”, explică dr. Chirculescu.
- Dar varianta asta e mai simplă...
- Pentru variante simple de genul asta, repet, există lege și o spun cu foarte multă supărare pentru acei medici care au practicile acestea, nu găsesc nicio justificare pentru un comportament de acest tip, spune Florin Chirculescu.
- Cum vă simțiți ca medic când vedeți că s-a creat imaginea asta?
- Foarte rău, extrem de rău și din păcate nu acesta este singurul motiv pentru care imaginea medicului s-a deteriorat.
- Sunt cazuri în care a intervenit și legea, vedem că sunt în continuare medici care nu s-au speriat.
- Este o lupta perpetuă, este o luptă în ceea ce privește problema plicurilor din sistemul medical, a plicurilor, hai să spunem a șpăgii, legea trebuie să se manifeste. Știți, există în medicină, existau discuții între medici și procurorii știu că noi câștigăm puțin și atunci mai închid ochii, habar nu am dacă lucrurile stau așa sau ba, acum nu mai câștigăm puțin. Dacă închideau ochii înainte, acum trebuie să deschidă mai larg, spune medicul Florin Chirculescu.
Potrivit unui sondaj făcut anul trecut, 19 % dintre pacienți au dat șpagă medicului. O proporție destul de mare, având în vedere că media la nivel european este de 4%. Pacienții vor ca în schimbul acestor sume de bani sau alte cadouri să obțină atenția medicului, să-i facă analize suficiente și complete. Șpaga a devenit, practic, modalitatea prin care pacientul se simte în siguranță în spital.
Motivul pentru care pacienții dau șpagă:
- 33% dau șpagă din obișnuință
- 27% pentru că li se cere.
Elena Calistru, Asociația Funky Citizens: „Pentru noi concluzia e una destul de cinică. Dacă nu putem face șpaga să dispară din viața noastră, ce putem face e să o dam mai jos, să-i scădem valoarea, să ne ducem spre zonele unde această apucătură nu e prezentă”.
Așa a apărut platforma piatadespaga.ro, unde pacienții spun cât se mai dă șpagă în spitalele din țară și cât de mulțumiți sunt de serviciile medicale primite. Ce găsim aici?
200 de roni - șpagă pentru infirmieră, cash, pentru îngrijire, într-un spital din Iași. De aici, mergem în București: șpagă de 115 mii de euro, spune, cash, la un doctor pentru diagnosticare operație și omul pare că este foarte nemulțumit. Spune că este costul operației la clinici din altă țară Aici vedem o altă șpagă de 500 de euro pentru medici, asistente, pentru operație... tot 500 de euro, tot pentru operație, grad de satisfacție scăzut.
„Am observat faptul că pentru mulți dintre noi a da o șpagă, a da niște bani în plus medicului, anestezistului, asistentei e într o oarecare măsură și o chestiune culturală”, spune Elena Calistru. „Există nişte evoluții destul de ciudate, așa, la o prima vedere. Vedeam că în anii de criză, nivelul șpăgilor era mult mai mare. Putem corela asta cu faptul că salariile în sistemul bugetar erau mai mici, au fost tăiate. Observăm că în ultimii ani, pe măsură ce și nivelul de salarizare a crescut, pe măsură ce și gradul de cunoaștere a crescut, șpăgile au mers un pic în jos, a scăzut valoarea”, spune Elena Calistru.
Şpaga în sistemul de sănătate nu înseamnă însă numai mita pentru medic sau asistent. Pentru orice achiziţie se dă mită, iar procurorii sunt impresionaţi de sumele pe care le-au descoperit.
„În domeniul serviciilor medicale, corupția se referă prin mituirea medicilor, însă nu este dată de valoarea mitei, ci de ritmicitatea produselor primite, iar sumele care se obțin în așa fel sunt impresionante”, spunea recent șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
- Etichete:
- gheorghe burnei
- mita
- sistemul medical
- spaga spitale
- spaga la medici
- piata de spaga
- metode spaga
- plic medic
- tarife medici
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News