DNA: Un cetățean grec a încercat să mituiască un oficial străin pentru un contract de alimentare cu combustibil la baza Kogălniceanu

Data publicării:
Sigla Directiei Nationale Anticoruptie, in Bucuresti, vineri 26 februarie 2016.
Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

DNA anunţă oficial că în dosarul instrumentat alături de investigatori din SUA, s-a dispus urmărirea penală a unei firme şi a două persoane fizice. Firma S.C. Global Defense Logistics S.R.L, a unui cetăţean grec, este acuzată de dare de mită unui oficial străin pentru a obţine un contract de alimentare cu combustibil a navelor de la Mihail Kogalniceanu. Contractul ar fi avut valoarea de 9 milioane de euro.

Firma este suspectată de dare de mită în formă continuată, „în legătură cu un funcţionar al unui stat străin şi infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. 1) din Legea nr 319/2024 („Fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, oferă sau dă unui funcţionar public străin, pentru acesta sau pentru altul, bani ori alte foloase care nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale respectivului funcţionar public străin sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, dacă fapta este de natură să îi procure acesteia sau oricărei alte persoane bani sau alte foloase sau să îi menţină asemenea avantaje în legătură cu desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale”),

De asemenea, sunt urmărite penal două persoane fizice, pentru complicitate la dare de mită în formă continuată, în legătură cu un funcţionar al unui stat străin.

Potrivit DNA, „în cursul anului 2024, suspecta S.C. Global Defense Logistics S.R.L., prin intermediul asociatului său, ar fi promis unui funcţionar din cadrul unei organizaţii internaţionale remiterea unor sume de bani de peste 200.000 de dolari, pentru facilitarea obţinerii unui contract de servicii de administraţie portuară tip husbanding privind alimentarea cu combustibil a navelor, în valoare de peste 9.000.000 de euro”, anunţă, sâmbătă, DNA.

Potrivit procurorilor, la datele de 12 iulie 2024 şi 09 octombrie 2024, suspecta S.C. Global Defense Logistics S.R.L. prin reprezentantul său, cetăţean grec, în timp ce se aflau pe teritoriul altui stat, ar fi dat funcţionarului public străin din cadrul respectivei organizaţii internaţionale suma totală de 100.000 de euro cu titlul de mită, în schimbul asistenţei acestuia în ceea ce priveşte contractele încheiate de societatea comercială.

„La data de 29 ianuarie 2025, suspecta S.C. Global Defense Logistics S.R.L. prin reprezentantul său, cetăţean grec, în timp ce se aflau în incinta unui restaurant din cadrul unui hotel din judeţul Ilfov, ar fi dat funcţionarului public străin din cadrul respectivei organizaţii internaţionale suma de 30.000 de euro în numerar, bani care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, privind asigurarea asistenţei acestuia în ceea ce priveşte contractele societăţii comerciale menţionate anterior cu organizaţia internaţională respectivă”, au mai precizat procurorii.

„În acest context, persoana juridică S.C. Global Defense Logistics S.R.L. ar fi beneficiat de ajutorul celorlalţi doi suspecţi, unul dintre ei fiind asociat în cadrul societăţii iar cel de-al doilea fiind împuternicit pe conturile bancare ale firmei, existând suspiciunea rezonabilă că sumele de bani menţionate anterior ar fi fost remise cu ajutorul ultimilor doi suspecţi”, a mai transmis DNA.

În prezentul dosar, procurorii anticorupţie în colaborare cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii – Serviciul de Investigaţii Penale al Apărării (D.C.I.S.) şi Serviciul Naval de Investigaţii Penale (N.C.I.S.) desfăşoară cercetări în vederea documentării unor infracţiuni de dare de mită presupus a fi comise asupra unor funcţionari din cadrul unei organizaţii internaţionale.

În cursul zilei de vineri, DNA a anunţat oficial că, alături de investigatori din SUA, face cinci percheziţii, în Bucureşti şi Constanţa, inclusiv la sediul unei firme, ”într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie asupra unor funcţionari din cadrul unei organizaţii internaţionale”.

Surse judiciare citate de Pro TV au precizat că pecheziţiile vizează un contract de alimentare cu combustibil a navelor de la Baza militară NATO de la Mihail Kogalniceanu, potrivit News.ro.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Stanley Tucci, complet epuizat după tratamentele de cancer care i-au „ars” tiroida: „Nu pot să gândești, nu...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
De ce câinii din rasa Golden Retriever nu sunt buni pentru pază. Un videoclip viral explică totul
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal