Liviu Dragnea cere să fie eliberat din închisoare pe baza unui act votat de Parlamentul englez în 1679

Data publicării:
liviu dragnea valize
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retrimis la Tribunalul Bucureşti o cerere prin care fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea solicită să fie eliberat din închisoare, pe motiv că este deţinut ilegal. Fostul președinte al Camerei Deputaților invocă "habeas corpus", un act al Parlamentului englez votat în 1679, prin care orice deținut care consideră că este închis pe nedrept are dreptul să ceară revizuirea sentinței.

"Trimite cererea de 'habeas corpus' formulată de petentul condamnat Dragnea Nicolae Liviu la Tribunalul Bucureşti, spre competentă soluţionare. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cererii formulate de petentul condamnat rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul condamnat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 79 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă", se arată în decizia Înaltei Curţi, potrivit Agerpres.

Liviu Dragnea a depus o contestaţie la executare, în care care invocă un recurs în drept intitulat "habeas corpus" - o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei.

În cererea depusă în instanţă, avocaţii susţin că Liviu Dragnea este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.

Iniţial, Dragnea a introdus acţiunea la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a trimis dosarul la Înalta Curte, pe motiv că nu are competenţa în acest caz.

În luna februarie, Liviu Dragnea s-a arătat deranjat de faptul că Tribunalul vrea să mute procesul la altă instanţă.

"Nu am pregătire juridică, dar constat că, după o cerere de recuzare şi o cerere de abţinere respinse, acum Tribunalul vrea să mute la altă instanţă. Cred că în ritmul ăsta o să ajungem să se judece când se va termina mandatul", spunea atunci Dragnea.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a doi căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...