Mesajele din stradă|Ce s-a auzit din mijlocul celor 50.000 de oameni

Data actualizării: Data publicării:
Laura Ștefănuț
Laura Ștefănuț
Editorul Secțiunii de Opinii și Analize. A publicat în presa internațională, a primit bursă în programul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence 2015 și pentru cercetare în SUA (Professional Fellow 2013). A fost coautoarea unor cărți și rapoarte pe tema mass-media, precum și membră a presei alternative din România. În trecut a lucrat la cotidianul România liberă.
170129_PROTEST_GRATIERE_30_INQUAM_Octav_Ganea

În 29 ianuarie au avut loc cele mai mari proteste din ultimii 20 de ani, peste 50.000 de oameni au ieșit doar în București.

Manifestații masive au fost declanșate din 18 ianuarie, când Guverul a încercat să treacă legi menite să grațieze pedepse, să dezincrimineze anumite fapte corupție. Propunerile au fost criticate de numeroși actori publici care luptă împotriva corupției: DNA, Procurorul General, Președinta Înaltei Curți, grupuri de juriști etc. — au avertizat că legile vor da o lovitură puternică luptei anticorupție. S-a demonstrat că legile nu doar că nu rezolvă problemele cu care erau justificate, dar vor face mai mult rău

Ministerul Justiției a dat semnale că plănuiește să meargă mai departe cu proiectele când a anunțat o dezbatere publică pe subiect, cu 50 de locuri disponibile.

Dacă aceste legi sunt publicate în Monitorul Oficial, ele vor genera efecte imediat, chiar dacă apoi sunt abrogate (de Guvern, respinse de Parlament, ori se va constata că sunt neconstituționale). Așadar, toți deținuții vor fi eliberați, iar modificările din Codul Penal se vor aplica tututor proceselor în curs.

Situația a înfuriat și mai mulți oameni decât săptămânile trecute, așa că vreo 100.000 de români au ieșit în stradă. La București, au scandat în Piața Universității, la Parlament și Ministerul Justiției, iar în final la Guvern.

170129_PROTEST_GRATIERE_30_INQUAM_Octav_Ganea

Iată o colecție cu ce am auzit aseară:

România trezește-te!

Țara cere: fără grațiere  

Dragnea nu uita, așteptăm și cartea ta

PSD, ciuma roșie

170129_PROTEST_GRATIERE_15_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Octav Ganea, Inquam

Jos penalii din Guvern

Demisia! Demisia! Demisia!  

Justiție, nu corupție

Antena 3, niște derbedei

Antena și RTV, aceeași mizerie

170129_PROTEST_GRATIERE_13_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Octav Ganea, Inquam

Ieșiți din casă dacă vă pasă

România, trezește-te!

Jos Iordache, jos Iordache, jos Iordache

Democrație, nu oligarhie

170129_PROTEST_GRATIERE_06_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Octav Ganea, Inquam

Jos penalii, jos penalii, jos penalii

Nu vrem grațiere, nu vrem grațiere

PSD, o mizerie

Dragnea nu uita România nu-i a ta

170129_PROTEST_GRATIERE_08_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Octav Ganea, Inquam

Referendum, referendum, referendum

Ciorbea nu uita, România nu te vrea

D.N.A să vină să vă ia

Deșteaptă-te, române

170129_PROTEST_GRATIERE_00_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Octav Ganea, Inquam

La închisoare, nu la guvernare

Ciorbea și CNA apără corupția

ALDE și PSD, aceeași mizerie

Anul ăsta se poartă dungile 

Mandatați să reprezentați, nu să abuzați 

Nu stați la căldură și pe voi vă fură!

Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați

Dragnea nu uita: țara nu-i moșia ta

Amnistia distruge România

Legea grațierii e rușinea țării

Ați fost votați să guvernați! Nu să abuzați!

***

Despe autoare: Laura Ștefănuț (follow) este Editorul Secțiunii de Opinii și Analize. A publicat în presa internațională, a fost coautoarea unor cărți și rapoarte pe tema mass-media și este membră a presei alternative din România.

Puteți citi alte articole scrise sau editate de autoare aici

Pentru comentarii și transmiterea altor mesaje din stradă, puteți intra pe această postare Facebook

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la pornirea mașinii pe frig. Titi Aur: „Aceasta este cea mai dăunătoare...
Digi FM
Fiica de 17 ani a cântărețului moldovean Igor Cuciuc a murit după balul de absolvire. Artistul, acuzații...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
TRAILER "Waltzing with Brando", în care Billy Zane devine copia la indigo a lui Marlon Brando. Viața privată...
Adevarul
De ce tinerii din Generația Z evită să folosească toaleta de la serviciu
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
BUCURESTI - ZIUA POLITIEI ROMANE - STANDURI EXPOZITIONALE - 25 M
Băiatul de opt ani, dispărut din fața unui centru de plasament din Craiova, a fost găsit
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Ralph Fiennes, de nerecunoscut în „The Return”. Actorul, alături de Juliette Binoche, la 28 de ani...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului