Este dovedit istoric că grațierile nu funcționează | Motivele reale pentru care România rămâne în...

24 Minute

Interviu cu Niki Andreescu, directoarea APADOR-CH România, despre proiectul de grațiere lansat de Guvern, problemele din închisori și adevăratele motive pentru care România rămâne în topul perdanților la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (alături de state precum Rusia și Turcia).

Când au lansat proiectul grațierii, guvernanții au spus că va rezolva problemele din închisori, fiindcă România e presată de CEDO și riscă să piardă bani altfel.

Nu doar că nu rezolvă situația din penitenciare, dar poate înrăutăți lucrurile. Asta în condițiile în care anul trecut s-au implementat o serie de măsuri care adresau problemele sistemice din închisori.

Luni va avea loc o consultare publică pe legea grațierii și modificările din Codul Penal. Cel mai probabil, e un semnal că Ministerul Justiției va continua demersul implementării acestora.

“Consecintele grațierilor (pe termen scurt) sunt o creștere a nivelului infractionalității în populația generală, pentru că se produce recidiva la scurt timp după eliberare — tocmai din cauza lipsei mijloacelor de reinserție socială. Dacă ne uităm pe fond, la cum arată acest proiect de ordonanță, la cum a fost scris, are niște hibe majore.

În primul rând există posibilitatea să fie grațiată jumătate din pedeapsă la câteva categori de deținuți (peste 60 de ani, femeile gravide și deținuții care au copii mai mici de cinci ani) — acestora le va fi grațiată jumătate din pedeapsă indiferent de infracțiunea pentru care au fost condamnați. Și aici vorbim de infracțiuni grave, cu violență: omoruri, violuri, tâlhării. Nu este rezonabil ca grațierea să fie acordată indiferent de tipul de infracțiune.

Nu se justifică urgența și nu va rezolva problema invocată ca motiv.”

Grațierea a funcționat în alte țări? Sau ce metode au folosit?

“Istoric este dovedit că grațierile nu funcționează. Există deja cunoscutul caz al Italiei, care a recurs la grațieri de nenumărate ori și cu toate acestea a continuat să fie condamnată de CEDO cu privire la condițiile de detenție. Soluția pentru Italia nu a venit din grațiere ci dintr-un plan de măsuri care a vizat sistemul de închisori per ansamblu și a implicat măsuri alternative la detenție (cum ar fi posibilitatea ca cei condamnați să execute în arest la domiciliu, supravegherea în libertate cu brățări electronice (...).

Mai sunt exemple, în Franța s-au practicat grațieri periodice până în 2007. În fiecare an, de Ziua Națională, aproape fără excepție, se grațiau câteva mii de deținuți. (...) În 2007 președintele a refuzat să recurgă la grațierea colectivă. În mod simbolic, a grațiat o singură persoană, o femeie ce își impușcase soțul care o bătuse toată viața. A determinat schimbarea legii astfel încât președinții nu mai pot acorda grațieri colective, ci numai grațieri individuale.

Grațierea, teoretic este un act de clemență: iertarea unei fapte pentru că îți este milă. Aici se pune problema importantă privind grațierea colectivă: cum poate să îți fie milă de un grup de oameni pe care tu nu l-ai identificat decât urmărind niște cifre?”

România este în topul perdanților la CEDO. A fost condamnată în 1,076 de cazuri între 1994 și 2015. Comparativ, împotriva Norvegiei s-au pronunțat 28 de condamnări în perioada 1952-2015. De ce rămânem în acest top?

“România are o problemă majoră referitoare la implementarea deciziilor CEDO. În Norvegia tocmai de aceea sunt mai puține, la primele condamnări, sistemul judiciar, toți, juriștii, procurorii au fost jenați că au pierdut la CEDO și studiau pentru a înțelege cum să nu mai facă aceeași greșeală. În România avem exemplul încălcării dreptului la protecția proprietății, unde am avut o hotărâre clară și problema tot nu s-a rezolvat."

Dacă înțeleg bine, în România sunt despăgubiți oamenii care dau în judecată țara, numai că statul nu adresează și problema sistemică.

"Exact, avem împotriva României cele mai multe cazuri pe Articolul 3 din Convenție, prevenirea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante; avem lipsa unui proces echitabil — și aici sunt foarte multe încălcări, Curtea a stabilit că și aceasta este deja o problemă sistemică: se consideră că indiferent dacă câștigi, atunci când se întâmplă peste 15 ani, nu ai avut de fapt o reparație echitabilă."

De ce credeți că România nu rezolvă problemele sistemice?

La nivel general, o primă cauză ar fi situația de fapt în care se află organismul român și anume agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La noi este un mic departament în subordinea Ministerului de Externe. Are și rol de a reprezenta Româna în procese și de a implementa hotărârile CEDO.

Problema este una de forță, fiind un simplu departament este dificil să îi coordonezi pe ceilalți responsabili din domeniu. Pe problema penitenciarelor, un subordonat al ministrului ar trebui să tragă de mânecă ministrul Justiției pentru a rezolva problema. Pe de altă parte, sunt și puțini oameni.

Pare că nu există prea multă voință pentru adresarea problemelor sistemice

Când ne utăm strict la partea penitenciarelor este vorba de voința politică care ar trebui să ducă la o analiză eficientă a sistemului și alocarea resurselor financiare adecvate, dacă este cazul. Sistemul penitenciar a fost multă vreme subfinanțat și nu a fost un domeniu de interes pentru decidenți. Vorbim de mai puțin de 30 mii de oameni care nu influențează procesul electoral, nu sunt de interes.

Alte probleme ale proiectului de grațiere din România

"Proiectul de ordonață de urgență este total neadecvat realității din penitenciare. Nu va rezolva problema aglomerării decât pentru maxim câteva luni, un an. Problema supraaglomerarii, alături de alte aspecte ale condițiilor de detenție, cum ar fi igiena precară, lipsa tratamentului medical de calitate sunt probleme ale sistemului de mulți ani. România este condamnată de nenumărate ori. Din 2012 avem o hotărâre semi-pilot: statul român trebuie să ia niște măsuri.

Când venim cu un proiect ca grațierea e ca și când am avea o găleată spartă din care curge apa. Se umple pe partea cealaltă, dar întotdeauna dă pe afară. În loc sa reparăm spărtura și să închidem robinetul, alegem să golim din când în când găleata, cu grațierile astea.

Trebuie să ne uitam la sistemul penitenciar în asamblu. Ce se întamplă cu oamenii care se eliberează, cât de capabile sunt serviciile de suport să îi ajute în eforturile de reintegrare.

Trebuie să precizez că procedura (de grațiere) este total neadecvată, vorbim de ordonanță de urgență în condițiile în care avem Parlament legitim — Parlamentul ar trebui să fie în masură să legifereze în acest sens, nu este în niciun caz o urgență care să motiveze promovarea proiectului de OUG prin acest mecanism".

Luni va avea loc o dezbatere publică pe temele grațierii și modificării Codului Penal. Cum vi se pare ideea?

"Orice dezbatere publică este bine-venită. De această dată, vorbind de două proiecte de OUG nu există obligația legală de a le organiza.

Ce pot să spun, două proiecte cu probleme atât de sensibile de discutat într-un interval de 2 ore în care vor avea cuvântul participanții maxim 3 minute... nu mi se pare că acest format de dezbatere poate fi unul eficient.

În contextul dezbaterii aș vrea să precizez că anul trecut s-au făcut multe demersuri cu privire la sistemul penitenciar. Au avut loc dezbateri regionale, s-a întocmit un plan de măsuri privind reinserția socială, cu accent pe muncă. S-a întocmit un proiect de lege care era menit să reducă supraaglomerarea pe termen lung (...) 

În cursul anului trecut lucrurile păreau  că se uită și converg spre o direcție așezată de a rezolva problemele sistemice din interiorul inchisorilor. Acum e altceva. Tot la Ministerul Justiției e anunțată o dezbatere pe data de 2 februarie, cu privire la sistemul corecțional, într-un proiect finanțat din granturi norvegiene — care probabil vizează tocmai rezolvarea așezată a problemei. În Italia s-a rezolvat în câțiva ani, nu se face de azi pe mâine, nu rezolvi o problemă așa de complexă printr-un act grăbit."