L. C. Kovesi: Sunt firme plătite să-i intimideze pe procurori
Data actualizării: Data publicării:
Atacurile îndreptate spre procurorii anticorupţie au devenit zilnice şi sunt foarte agresive. O spune chiar şefa DNApotrivit căreia încercările de intimidare nu mai sunt îndreptate doar împotriva ei, ci şi a subordonaţilor. Laura Codruţa Kovesi susţine că sunt firme plătite să îi discrediteze pe anchetatori, iar atacurile vin, în special, de la cei care au dosare la DNA.
„În fiecare zi sunt atacuri din partea celor pe care îi cercetăm, de o agresivitate din ce în ce mai ridicată. Observăm că mai nou sunt fime angajate pentru hărţuire şi intimidare. DIICOT spune că o astfel de firmă a fost angajată folosindu-se fonduri, s-au dat comisioane de succes. Vorbim de un grup organizat. Sunt una sau două persoane arestate, dar DIICOT face cercetări faţă de un grup organizat, constitut împotriva DNA. Acest atacul nu vizează doar DNA, ci sistemul de justiţie şi pe cei ce luptă cu corupţia şi se încearcă intimidarea lor,” a declarat Laura Codruța Kovesi.