Kovesi: MAI trebuie să răspundă cum a dispărut Ghiță

Data publicării:
kovesi

DNA nu se consideră responsabilă pentru dispariția lui Sebastian Ghiță, a declarat luni Laura Codruț Kovesi, șefa DNA. Ea a reamintit că DNA a dispus în acest caz măsura controlului judiciar, a instituit obligația de a nu părăsi țara și a solicitat Poliției Române și efectuarea unui filaj. În ceea ce privește acuzaţiile lui Sebastian Ghiţă la adresa sa, șefa DNA a anunțat că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, dar și CNA.

„Toate aceste măsuri trebuiau implementate și aduse la îndeplinire de către structurile Ministerului de Interne. Răspunsul în acest moment trebuie să-l dea MAI – cum a reușit să scape de filaj, cum a reușit să se ascundă”, a spus Laura Codruța Kovesi.

Întrebată dacă DNA avea indicii că Sebastian Ghiţă urmă să fugă din ţară, Kovesi a răspuns: „Noi ne-am luat măsuri de precauție, nu aveam indicii concrete, este o măsură pe care procurorul de caz a dispus-o pe baza informațiilor pe care le avea în dosar”.

În ceea ce privește acuzaţiile lui Sebastian Ghiţă la adresa sa, șefa DNA a anunțat că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, dar și CNA cu privire la afirmaţiile apărute în spaţiul public în ultima lună, pe care le-a catalogat drept „neadevărate, neîntemeiate, tendenţioase şi ridicole”. Kovesi a spus că a profitat de întâlnirea de luni cu ministrul justiției pentru a-i aduce copii după toate aceste demersuri făcute în cazul Ghiță.

„Am făcut mai multe demersuri instituționale, dar atacurile au continuat. Numai la sfârșitul anului trecut am făcut cel puțin 14 sesizări la CSM cu privire la afirmațiile tendențioase, denigratoare, mincinoase, unele chiar ridicole, ale inculpaților pe care i-am cercetat. Am sesizat CNA cu privire la 12 emisiuni. Chiar în cursul zilei de astăzi am reluat dialogul instituțional cu CSM și cu privire la afirmațiile care au apărut în cursul lunii decembrie și la începutul acestui an în spațiul public din partea mai multor persoane cercetate de DNA, am sesizat CSM. Răspunsul meu la aceste afirmații îl veți găsi în acea sesizare, pe care o voi face publică”, a declarat Laura Codruța Kovesi, care a participat luni, la sediul Ministerului Justiției, la o întânire cu ministrul Florin Iordache, alături de șeful DIICOT, procurorul general și procurorul general-adjunct.

„La venire m-ați văzut probabil cu un biblioraft cu documente. Conține toate demersurile instituționale pe care le-am făcut cu privire la aceste afirmații. Am trimis și în atenția procurorului general, am trimis și ministrului justiției. O parte din aceste afirmații minicinoase au fost verificate deja în cadrul unui dosar penal și s-a dat și o soluție de clasare. Dl. ministru ne-a invitat la o discuție privind bugetul DNA, din nevoia de a ne ajuta în privința resurselor umane și a sediilor de care parchetele au nevoie. Am profitat de această ocazie pentru a-i aduce pe masă toate acele sesizări, pentru a-i arăta atacul masiv la care este supus sistemul judiciar din partea inculpaților și a persoanelor pe care le cercetăm și am depus în copie toate demersurile instituționale pe care le-am putut efectua”, a detaliat Laura Codruța Kovesi.

Sebastian Ghiţă este dispărut din 21 decembrie.

Ghiţă a fost dat joi în urmărire naţională, iar vineri procurorii DNA au cerut instanţei supreme să emită pe numele fostului deputat un mandat de european de arestare şi să fie dat în urmărire internaţională, după ce Poliţia Judeţeană Prahova a anunţat că acesta nu a fost găsit în ţară.

De la dispariţia sa, România TV, post de televiziune controlat de Sebastian Ghiţă, a difuzat mai multe înregistrări cu acesta, care face acuzaţii grave la adresa procurorului şef al DNA Laura Codruţa Kovesi. 

Astfel, Ghiţă a susţinut că dosarul Realitatea Media a fost „măsluit” şi că Laura Codruţa Kovesi l-a contactat „pentru a distruge Realitatea TV, dorind să folosească acest post de televiziune pentru sistem” sau că Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii şi care a plecat din ţară în 2000, a fost adus în România din Indonezia pe banii unei firme din Ploieşti, care a plătit 200.000 de euro, „la cererea Laurei Codruţa Kovesi şi a statului român”.

Ghiţă a vorbit şi despre legăturile sale cu şefa DNA, pe care a susţinut că a cunoscut-o în sediile SRI şi a întrebat-o dacă îşi mai aduce aminte de o petrecere restrânsă dintr-o vilă din Sinaia, la care aceasta era împreună cu el şi cu Vasile Dîncu. Ghiţă a adus mai multe documente, susţinând că sunt e-mailuri care ar incrimina-o pe Kovesi.

(surse: Digi24 TV, News.ro)

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au pățit doi turiști americani după ce au închiriat o mașină în România. Țeapă de 3500 de dolari
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Fiica Loredanei Groza a urcat pe scenă alături de mama sa. Elena, radiantă într-o ținută asortată cu cea a...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...