JURNALUL DE SEARĂ. Stenogramele din cazul Popoviciu se întorc. Un subiect reîncălzit
În studioul Digi24 au dezbătut acest subiect Teodor Baconschi, membru al Partidului Democrat Liberal şi fost ministru de Externe, deputatul UNPR Eugen Nicolicea, secretar al Camerei Deputaţilor, jurnalista Sabina Fati şi sociologul Marius Pieleanu.
În urmă cu câţiva ani, atunci când a fost arestat Puiu Popoviciu, Traian Băsescu s-a simţit dator să îl susţină într-o declaraţie publică pe milionar. A fost o susţinere indirectă, nu s-a pronunţat în cauză, amintesc jurnaliştii Sabina Fati şi Cosmin Prelipceanu, gazda Jurnalului de seară. Ce i s-a întâmplat şi unde a greşit omul care a creat atâtea locuri de muncă, întreba pe atunci Traian Băsescu, pe marginea unui dosar de tranzacţii cu terenuri la limita legalităţii.
În stenogramele publicate din nou joi, după publicarea lor iniţială în aprilie 2009, mai multe convorbiri telefonice ale lui Ilie Cornel Șerban, director al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din MAI, Petru Daniel Pitcovici, șeful Diviziei Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție din MAI, și ale unei persoane cu numele Ion Motoc, ofițer judiciar al DNA, indică faptul căPuiu Popoviciu se lăuda cu relaţia sa de prietenie cu preşedintele.
Nu este primul caz în care sunt pomenite nume importante dar, de regulă,persoanele implicate uzează de statutul lor pentru că „aşa dă bine”, arată comentatorii prezenţi în studioul Digi24.
Sociologul Marius Pieleanu consideră că este normal ca preşedintele să îi cunoască pe cei mai importanţi şi bogaţi zece oameni de afaceri din România, acolo unde se clasează şi Puiu Popoviciu. „Asta nu înseamnă însă că îi ia apărarea”, mai spune sociologul.
Într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis joi seară, se arată că, „Referitor la informaţiile vehiculate de presă cu privire la interceptarea unor discuţii ale domnului Gabriel-Aurel Popoviciu în care face referire la preşedintele României, domnul Traian Băsescu, interceptări incluse într-un dosar aflat spre soluţionare în prezent la Curtea de Apel din Bucureşti, Administraţia Prezidenţială face următoarele precizări:
(1) - domnul preşedinte Traian Băsescu nu a avut niciodată întrevederi şi convorbiri private cu domnul Gabriel-Aurel Popoviciu, singurele momente care ar fi putut prilejui un eventual contact direct fiind reuniunile publice la care a luat parte şi domnul preşedinte Traian Băsescu;
(2) - preşedintele României, domnul Traian Băsescu, respinge afirmaţiile domnului Gabriel-Aurel Popoviciu, aşa cum reies din interceptările menţionate, şi le consideră nepermise şi regretabile invenţii şi încercări ale unei persoane de a se folosi de numele domniei sale în vederea obţinerii unor favoruri (aşa cum, de-a lungul timpului, au făcut şi alte persoane).”
Cazul Popoviciu pe scurt
Trei persoane, dintre care doi inculpați în dosarul care vizează tranzacţionarea unui teren din cartierul Băneasa aparţinând Universităţii de Agronomie, și un ofițer judiciar al DNA, au fost interceptați în 2008 și 2009 în timpul unor discuții în care se vorbea și despre președintele Traian Băsescu.
Este vorba despre Ilie Cornel Șerban, director al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din MAI, Petru Daniel Pitcovici, șeful Diviziei Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție din MAI, și o persoană cu numele Ion Motoc, ofițer judiciar al DNA.
„Cornel Șerban: Cum să îți zic? La el (n.r. Puiu Popoviciu) face coadă să intre Tăriceanu și Băsescu.”
(Sursa: Interceptări ianuarie 2009)
„Pitcovici: Păi nu știi că el e asociat cu fratele lui Băsescu în firmă?
Motoc: Îmi bag (...) de unde să știu?
Pitcovici: E asociat cu fratele lui. Și a vorbit cu Băse și Băsescu a zis: „Bă, îți dau cuvântul meu de onoare, că nu m-am văzut cu Țuluș față în față. Am vorbit doar la telefon și i-am zis : bă, las-o bă în (...) mea de treabă. E de trei ani. Sau mă trimiteți în judecată cu el, bă?” Mă cheamă când mi-e lumea mai dragă. Mă văd ăștia pe acolo. Ce firmă îmi pune pe port?”
(Sursa: Interceptări 2008)
Omul de afaceri Puiu Popoviciu și alte zece persoane au fost trimiși în judecată în decembrie 2012 în dosarul care vizează tranzacţionarea terenului din Băneasa aparţinând Universităţii de Agronomie, pe care a fost construit un complex comercial important al Capitalei.
DNA menționa că terenul respectiv se afla în proprietatea publică a statului și, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii. Mai mult, terenul a fost subevaluat intenţionat. „În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments Băneasa S.A., terenul a fost evaluat la valoarea de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti-Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale”, se arăta în rechizitoriul DNA, în martie 2009.
Dosarul a fost deschis în 2005, fiind cercetaţi penal Ioan Alecu şi Gabriel Popoviciu. În 2008, Parchetul Instanţei Supreme a dispus neînceperea urmăririi penale, însă dosarul a fost redeschis de DNA.
- Etichete:
- traian basescu
- video
- stenograme
- gabriel puiu popoviciu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News