Magistrații Tribunalului Olt au prelungit mandatul de arestare preventivă pe numele lui Gheorghe Dincă cu încă 30 de zile, până în 24 octombrie.
Potrivit deciziei, Tribunalul Olt a dispus, miercuri, prelungirea duratei arestării preventive pe 30 zile. Inculpatul nu a contestat decizia magistraților.
Gheorghe Dincă a fost dus, miercuri, la Tribunalul Olt, unde procurorii DIICOT și DNA au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele bărbatului care a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) și apoi le-a ars cadavrele.
Gheorghe Dincă avea mandat de arestare preventivă până în data 24 septembrie, dat de Tribunalul Olt în 14 august. Acest mandat a fost emis în baza articolului 236 din Codul de Procedură Penală în vederea cerectării infracţiunilor de trafic de minori, viol și omor calificat.
Gheorghe Dincă a participat luni și marți la reconstituirea parţială a crimelor din cazul Caracal, au anunțat procurorii DIICOT.
„Activitățile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării și uciderii celor două victime, precum și modalitatea și mijloacele comiterii infracțiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleași două victime”, a precizat DIICOT.
Potrivit aceleeași surse, în paralel cu aceste activități au fost efectuate audieri de martori la sediul Poliției Municipiului Caracal.
Sursa: mediafax
Redactare G. Marina