Iohannis îi cere președintelui CCR să amâne dezbaterea pentru Codul de procedură penală

Data publicării:
iohanis dorneanu inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.

iohanis dorneanu inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă înaintez alăturat, sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Având în vedere tradiţia bunei colaborări dintre autorităţile publice din România şi organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice şi instituţionale în acord cu standardele şi bunele practici internaţionale în materie de democraţie, pre-eminenţă a dreptului şi protecţie a drepturilor omului, vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituţionalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată”, se arată în scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Comisia de la Veneţia ar urma să emită o opinie în septembrie.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri