Concret, clădirile confiscate în cadrul proceselor penale şi intrate în administrarea privată a statului vor fi distribuite diverselor instituţii, autorităţi ori regii de interes naţional.
De întreaga operaţiune se va ocupa Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, înfiinţată la finalul anului trecut.
Instituţia va propune concret modul de folosire a imobilelor, iar decizia va fi semnată de Ministerul de Finanţe.
Sediul ANABI va fi în Hotelul Triumf, acolo unde se va muta și Direcția Națională Anticorupție.
În această vară, ministrul Justiției Raluca Prună declara că primăriile vor putea beneficia de imobilele confiscate pentru realizarea de programe sociale.
„Primăriile, ca să vorbesc de lucruri concrete, vor putea beneficia de imobile confiscate pentru realizarea de programe sociale. Pe de altă parte, vom avea nevoie și de ajutorul dumneavoastră, al primăriilor, pentru realizarea unui inventar național al capacităților de stocare, pentru că bun, sechestrăm niște bunuri mobile, dar trebuie să le și putem stoca”, a declarat Raluca Prună, ministrul Justiției.
Cererea trebuie adresată Agenţiei pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate, care nu va percepe niciun cost. Autorităţile locale vor trebui să acopere însă cheltuielile de întreţinere.