Inspecția judiciară a anunțat că a declanșat procedura cerută de ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Șeful Inspecției judiciare a semnat deja ordinele prin care dispune începerea celor două controale la nivel de management al DNA și Parchetului General.
Au fost desemnate și echipele de procurori-inspectori care vor face aceste controale.
„Sper să se constate că nu avem o justiție selectivă, să se constate că sesizările, cauzele deduse spre urmărirea penală au fost puse pe rol, soluționate cu celeritate, să răspundă cerinței de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil și mai sper să se respecte și cronologia soluționării funcție de cronologia înregistrării”, a spus Tudorel Toader.
„Am spus că voi face o evaluare de fond a DNA şi Ministerului Public. Am sesizat cu un timp în urmă Inspecția judiciară, care face evaluarea de fond, de această dată a managementului la DNA şi Ministerul Public, pentru că din 2007 nu au fost făcute astfel de evaluări, verificări de fond. Am sesizat Inspecția judiciară în legătură cu acele înregistrări apărute în spațiul public din incinta DNA. Așteptăm finalizarea verificărilor. Când avem concluziile, evaluarea finală, vom vedea: sunt sau nu încălcări, dacă sunt, de ce natură, de ce gravitate şi, dacă sunt, vom stabili şi măsurile care sunt luate”, a explicat apoi ministrul la o dezbatere organizată de Ministerul Justiției pe tema pragului pentru abuzul în serviciu.
„Ministrul Justiţiei nu se substituie Inspecției judicare. Ministrul Justiţiei nu ştie ce e adevărat şi ce nu, acolo, înăuntrul DNA, vis a vis de aceste controverse. De aceea este sesizată Inspecția judiciară care are instrumentele faptice și legale pentru a ne lămuri. Ca ministru al Justiției, pot spune că este regretabil că în spaţiul public au apărut astfel de controverse (presupusele înregistrări din DNA, n.r.). Şi mai regretabil este dacă ele sunt adevărate sau nu. Când Inspecția judiciară ne dă răspunsul, atunci vor fi trase și concluziile”, a mai spus Tudorel Toader.
Inspecția Judiciară analizează deja înregistrările publicate în urmă cu două săptămâni de postul de televiziune România TV. În una dintre ele, Kovesi i-ar spune procurorului Jean Uncheşelu că îşi doreşte să „ajungă mai repede” la „domnul premier” care a semnat „contractele cu casele”. „Uncheşelu (procurorul Jean-Nicolae Uncheşelu, care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinarii- n.r.), ştiţi ce îmi doresc? Să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. (...) Şi-am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate aşa, că suntem toţi, ne lămurim ce s-a întâmplat”, spune procurorul şef al DNA.
În alte înregistrări, Kovesi le reproşează procurorilor că nu îşi fac treaba, că „de cinci săptămâni nimeni nu a învinuit pe nimeni în DNA”, iar cine s-a speriat sau nu are chef de muncă să plece. Ea face referire şi la dosarul privind Ordonanţa de Urgenţă 13. De asemenea, Kovesi mai spune că şi-ar fi dorit ca după decizia CCR privind ancheta declanşată în cazul OUG 13 DNA să iasă „cu un dosar, cu un ministru” sau măcar cu un dosar important.
Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, că înregistrarea conţine „fragmente” rostite de procurorul şef al DNA în mod public sau la diverse şedinţe, iar între acele declaraţii sunt intercalate sintagme care nu îi aparţin șefei DNA. Imediat, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va sesiza Inspecţia Judiciară.