Hărţuirea, în noul Cod Penal: ce înseamnă şi care sunt pedepsele

Data publicării:
codul penal mediafax

 

Vechiul Cod Penal pedepsea doar hărţuirea sexuală. Potrivit actualei reglementări, hărţuirea este prevăzută în capitolul despre infracţiunile contra libertăţii persoanei, alături de lipsirea de libertate în mod ilegal, ameninţarea şi şantajul.

În noul Cod Penal, hărţuirea este definită ca fiind „fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere”.

Hărţuirea este pedepsită cu închisoare de la trei la şase luni sau cu amendă.
Totodată, se pedepseşte şi efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane. Pedeapsa constă în închisoare de la o lună la trei luni sau amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare doar dacă persoana vătămată face o plângere în acest sens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri