Hackerul-teolog rămâne în arest. Tânărul este acuzat că a spart serverele unor bănci străine

Data publicării:
Hacker

Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins recursul făcut de acesta la mandatul de arestare preventivă pentru 29 de zile, emis pe numele său.

Tânărul, fost student al Facultăţii de Teologie, a jonglat în mediul virtual datele bancare ale 62.000 de oameni. Pentru fapta sa, el a fost ridicat de DIICOT în urmă cu 6 zile. Judecătorii au confirmat astăzi decizia de cercetare în stare de arest, după ce tânărul a contestat hotărârea iniţială a instanţei.

Nu este niciun fel de dovadă cu privire la transferul de baze de date dinspre el spre altcineva, fie cu titlul oneros sau gratuit”, spune Mihai Giurgea, avocatul suspectului.

Cu ajutorul unor programe de piratare, tânărul intra pe serverele unor bănci din străinatate. El ar fi copiat datele a peste 62.000 de carduri şi ar fi vândut aceste informaţii unor ruşi care, potrivit procurorilor, l-ar fi plătit cu bani virtuali. În ultimii patru ani a reuşit să obţină peste un milion de dolari.

Vecinii spun că nu şi l-au imaginat niciodată ca pe un infractor. Era un băiat politicos şi retras.

„Era respectuos, întotdeauna zicea sărut-mâna, ce mai faceţi şi atât era discuţia”, spune o vecină.

„Am văzut şi ne-am speriat. O doamnă de aici a auzit zgomot, soţul a văzut pe stradă mascaţii. Nu ne dădeam seama ce-i asta”, a spus o altă vecină.

Tânărul a fost student la teologie, dar nu şi-a mai încheiat studiile. A decis să-şi folosească talentul în mediul virtual.

Nici măcar mama sa nu ştia cu ce se ocupă.

Era cuminte şi bun. A făcut Facultatea de Teologie”, a spus mama suspectului.

Surse din rândul anchetatorilor spun că tânarul avea trei maşini, una dintre ele cumpărată recent.

Procurorii îl acuză de acces ilegal într-un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice şi spălare de bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri