Gheorghe Dincă, adus la sediul DIICOT. El va fi audiat după ce a anunțat că își schimbă declarația

Data actualizării: Data publicării:
gherghe dinca - inquam - bogdan danescu ED_img_2356_1
Foto: InquamPhotos/Bogdan Dănescu

Gheorghe Dincă, bărbatul care este suspectat că a violat și apoi a ucis două tinere, respectiv pe Luiza Melencu și pe Alexandra Măceșanu, urmează să fie audiat, joi, la sediul central al DIICOT, el ajungând în jurul orei 10:00 la unitatea de pachet, transmite Mediafax.

Bărbatul a fost adus cu escortă la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). El purta o șapcă pe cap și și-a schimbat înfățișarea, având barbă și mustață.

Gheorghe Dincă se află în arest preventiv din luna iulie.

Gheorghe Dincă a recunoscut inițial că le-a ucis pe cele două fete, însă acum, când procurorii se pregătesc să trimită dosarul în judecată, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora el a cerut să fie reaudiat pentru a spune că, de fapt, nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu.

Potrivit Codului de procedură penală, o persoană nu poate sta în arest preventiv mai mult de 180 de zile, fără a fi trimis în judecată.

Așadar, Dincă mai poate fi ținut în spatele gratiilor, fără să fie trimis în judecată, până la data de 22 ianuarie. Tocmai de aceea, cel mai probabil, în următoarele zile procurorii vor trimite dosarul lui Dincă în fața judecătorilor de la Tribunalul București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri