George Copos, trimis în judecată. Ar fi plagiat o carte în închisoare, pentru a ieși mai repede din detenție

Data publicării:
Omul de afaceri George Copos
Omul de afaceri George Copos Foto: Agerpres

Omul de afaceri George Copos a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru instigare la abuz în serviciu în participaţie improprie. El este acuzat că a plagiat o carte pe vremea când era deţinut la Penitenciarul Rahova, pentru a beneficia de o reducere a pedepsei cu 30 de zile, relatează Agerpres.

La data de 29.09.2014, inculpatul, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate, a prezentat Comisiei de liberare condiţionată constituită la nivelul Penitenciarului Bucureşti - Rahova, în mod mincinos, faptul că el este autorul unei lucrări ştiinţifice. Prin această acţiune, inculpatul i-a determinat pe membrii comisiei să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încălcarea dispoziţiilor prevăzute de legislaţia primară, cu consecinţa considerării ca executate, în mod greşit, a 30 de zile din cuantumul pedepsei, se arată într-un comunicat al Parchetului.

În aprilie 2015, George Copos a fost eliberat condiţionat din închisoare, după ce a executat o parte din cei patru ani primiţi în dosarele Loteria I şi Transferuri în fotbal.

Copos a beneficiat de o reducere a pedepsei şi pentru faptul că a scris în detenţie cinci cărţi, una de istorie şi patru de turism: la Editura Niculescu - Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI, Tăşnadul medieval, Franciza vs management în industria hotelieră şi Turismul - vector de interculturalitate; la Editura Meteor Press - Turismul european durabil şi provocările lui.

Tirajul acestor cărţi a fost cumpărat integral de George Copos, oamenii săi apropiaţi ridicând volumele imediat după tipărire.

După ce a fost eliberat din penitenciar, George Copos a fost acuzat de plagiat.

Jurnalistul Cătălin Parfene a dezvăluit că tema lucrării sale de masterat - Politica matrimonială a domnilor din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI, realizată în 2005, este similară cu tema cărţii scrise de Copos - Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI.

Mai mult, cartea scrisă de Copos are o prefaţă semnată de profesorul Stelian Brezeanu, cel care a coordonat şi lucrarea de masterat a lui Cătălin Parfene.

Ulterior, în anul 2016, procurorii au deschis un dosar penal şi l-au pus sub acuzare pe George Copos.

În fapt, din probele administrate până la acest moment, suspectul Copos Gheorghe, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare, a elaborat lucrarea ştiinţifică - "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova (secolele XIV-XVI)", Bucureşti, Editura Niculescu, 2014, 119 pagini, pentru care a obţinut acordarea a 30 de zile câştig, zile de care comisia de liberare condiţionată întrunită la Penitenciarul Bucureşti-Jilava a ţinut cont cu ocazia analizării îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege pentru aplicarea acestei instituţii. La data de 29.09.2014, odată cu publicarea respectivei lucrări, suspectul şi-a însuşit fără drept, în parte, opera unui alt autor şi a prezentat-o conducerii Penitenciarului Bucureşti-Rahova ca o creaţie intelectuală proprie. De asemenea, la data de 10.09.2014, a semnat un angajament prin care a declarat în mod necorespunzător adevărului că în demersurile întocmirii lucrării ştiinţifice se obligă să respecte normele de bună conduită în cercetare ştiinţifică şi inovare care interzic plagiatul, spunea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 în anul 2016, la deschiderea anchetei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...