Fostul preşedinte ICCJ Nicolae Popa contestă semnătură de pe protocolul SRI-Parchetul General-ICCJ
Fostul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Nicolae Popa, a cărui semnătură apare pe protocolul de cooperare între SRI, Parchetul General şi Înalta Curte, făcut public luni, a declarat că va face tot ce depinde de el pentru a afla cum este posibil ca semnătura lui să apară pe document, în 2 septembrie 2009, în condiţiile în care el cu o zi înainte, pe 1 septembrie 2009, a depus la CSM cerere de pensionare şi a plecat definitiv din ICCJ. El susţine că nu a participat niciodată la vreo discuţie privind încheierea unui astfel de protocol, că nu ştie nimic despre acest document şi că nu l-a semnat, precizând că a vorbit cu actualul preşedinte al ICCJ, Cristina Tarcea, pentru a merge marţi să vadă documentul.
"Eu am văzut acest protocol doar prin intermediul presei. Pe 1 septembrie 2009 am formulat cererea de plecare din ICCJ, exact în ziua în care împlineam vârsta de pensionare, 70 de ani, iar documentul apare semnat de mine în 2 septembrie 2009. Mâine trec pe la doamna preşedinte a ICCJ, pe care am rugat-o să îmi pregătească un exemplar să-l văd. Va fi prima dată când o să îl văd. Dacă îl semnam trebuia să ştiu, înseamnă că îl cunosc, că l-am dezbătut. Eu la 1 septembrie 2009 m-am urcat în maşină de la Curte şi m-am prezentat la CSM cu cererea mea de pensionare. Mai aveam un an de mandat, dar aşa am hotărât, ca fix la 70 de ani să plec la pensie şi să las liber mandatul, şi aşa am făcut. Din acel moment, mi-a predat telefonul de la instituţie, mi-am luat documentele personale, iar în dosarul meu am făcut şi o propunere, ca în locul meu să rămână să conducă doamna vicepreşedinte Lidia Bărbulescu", a declarat Nicolae Popa, luni seară, la Antena 3.
Fostul preşedinte al ICCJ a mai susţinut că el nu a participat niciodată la astfel de discuţii şi nu a semnat vreun astfel de protocol.
"Nu vă imaginaţi că am venit a doua zi după pensionare să semnez un asemenea document. E absurd. În 1 septembrie eu am spus la revedere la toată lumea, m-am dus la CSM cu cererea de pensionare şi am plecat definitiv de la instanţă", a afirmat fostul preşedinte al ICCJ.
Sursa: news.ro
- Etichete:
- nicolae popa semnatura protocol seri icccj
- nicolae popa judecator
- semnatura protocol sri iccj
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News