Fostul deputat PSD Cristian Rizea, la un pas de extrădare. Igor Dodon: Faceți ce vreți cu dânsul!

Data publicării:
cristian rizea tribuna parlamentului
Fostul deputat PSD Cristian Rizea Foto: Agerpres

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, fugit în Republica Moldova după ce a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, este la un pas de a fi extrădat. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, care susține că lui Rizea i se poate retrage cetățenia moldovenească dacă a fost obținută ilegal.

„Eu, în calitate de președinte, prima dată am aflat. Ce urmează? Acum se va verifica, dar noi vedem că a încălcat, se vor verifica toate circumstanțele, cetățenia urmează a fi anulată și această persoană urmează a fi extrădată organelor de drept din România. Și dacă a profitat de protecția fostului regim oligarhic de la Chișinău și a obținut ilegal cetățenia, această cetățenie va fi anulată și noi o să-l extrădăm înapoi în România și faceți ce vreți cu dânsul!”, a declarat Igor Dodon, care se află în campanie electorală, candidând pentru un nou mandat de președinte.

Cristian Rizea este dat în urmărire internațională din data de 19 martie 2019. El a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru trafic de influență și spălare de bani, după ce a cerut și primit mită 300.000 de euro de la un om de afaceri.

Fostul deputat fugise din țară cu două luni înainte de verdict. A fost prins la Chișinău, iar Ministerul Justiției de la București a transmis acolo cererea de extrădare.

Cristian Rizea a primit cetățenia moldovenească în 2018.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri