Filmul zilei. Nume grele în mafia retrocedărilor ilegale de păduri și terenuri

Data publicării:
nume

Deputatul Ion Adam, senatorul Ilie Sârbu, deputatul Viorel Hrebenciuc, dar şi director general al Romsilva sunt urmăriţi penal pentru infracţiuni de trafic de influenţă, abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracțional organizat. Toţi au fost audiaţi ieri la DNA Braşov.

În faţa anchetatorilor au ajuns seara trecută şi Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, ei s-ar afla printre cei care ar fi beneficiat de pe urma retrocedărilor ilegale. Totul s-ar fi făcut cu ajutorul a trei judecători. Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că a încuviinţat arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu a celor trei judecători vizaţi în dosar. Ei au fost însă lăsaţi să plece.

Potrivit procurorilor de la DNA Braşov care instrumentează dosarul, prejudiciul creat Romsilva în această cauză este de peste 303 milioane de euro. Potrivit procurorilor cele peste 43.000 de hectare de păduri au fost retrocedate, printr-o decizie a Tribunalului Covasna, unei persoane care solicitase doar 23.000 de hectare.

Mafia pădurilor are rădăcini în politică

Reţeaua l-ar fi avut la conducere pe Ioan Adam, fost judecător, actual avocat şi deputat PSD. La rugămintea lui, Viorel Hrebenciuc a găsit un om de legătură cu Romsilva, regia care administrează pădurile statului.

Persoana de contact ar fi fost senatorul PSD Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta. Clienţii grupării erau tot nume mari, anunţă procurorii. Elie Vlad Sturdza, strănepotul lui Dimitrie Ghika, a obţinut în instanţă peste 40 de mii de hectare de pădure în judeţul Bacău, fără să aibă dreptul. Iar Prinţul Paul şi soţia lui Lia aveau şi ei o cerere asemănătoare: 30 de mii de hectare în judeţul Suceava.

„Dom'le, stau la dispoziția organelor de urmărire penală pentru orice, că nu e nimic de ascuns”, a spus Ioan Adam, deputat PSD.

Interceptările făcute de procurori arată însă altceva.

Viorel Hrebenciuc, interceptat de DNA: „Suntem în plin război cu Romsilva! Vom câştiga 100%! (...) sută la sută fac ordine. Urât. O să le placă la toţi. O să vezi.”

Această discuţie l-a adus pe Viorel Hrebenciuc în faţa anchetatorilor.

„Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosar”, a spus Viorel Hrebenciuc, deputat PSD.

Şi socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu este urmărit penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a deschis uşile de la Romsilva pentru mafia pădurilor.

„Deocamdată nu am nicio declaraţie de făcut”, a spus și Ilie Sârbu, senator PSD.

Aproape de miezul nopţii, la audieri au fost aduşi şi Prinţul Paul şi prinţesa Lia. Cei doi ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava.

„Altețele regale nu au nimic de ascuns, sunt la dispoziția autorităților române în care au deplină încredere și va urma un comunicat”, a spus avocata celor doi.

„Mă simt răsfățată, am încredere”, a spus prințesa Lia.

În acest dosar, procurorii au făcut 25 de percheziţii în judeţele Braşov, Bacău, Covasna, precum şi în Bucureşti, dintre care cinci la instituţii publice de interes local, una la un birou de avocatură şi restul la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane.

Citiți și:
Pădurile României, furate sau tăiate. 20% din retrocedări au fost făcute ilegal
Curtea de Conturi: Jumătate din pădurile României, retrocedate în 20 de ani
Adam Crăciunescu, șeful Romsilva, acuzat că a luat decizii care au costat instituția 300 de milioane de euro
Istoricul dosarului retrocedărilor: 8 ani și împroprietăriri mai mari decât cererile

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”