Fără precedent. Patru zile de revoltă în sistemul penitenciar

Data publicării:
penitenciarul iasi 1

Zece deţinuţi au urcat pe acoperişul Penitenciarului Iaşi în semn de protest. Revolta s-a extins şi afară printre rudele deţinuţilor pentru că programul de vizite a fost suspendat.

„Vă rog frumos, nu îmi primiţi şi mie pachetul, măcar? Numai mâncare!”, este rugămintea adresată de o rudă la poarta penitenciarului. „S-au oprit toate activităţile din cauza deţinuţilor, nu din cauza noastră”, i se răspunde de dincolo de poartă.

Marți am venit m-a dat afară, acum iar la fel. Și vin kilometri, kilometri!”, se plânge o altă rudă.

La Penitenciarul din Botoşani deţinuţii s-au luat la bătaie între ei noaptea trecută. Patru dintre ei au ajuns la spital cu răni la cap, iar un altul, care era într-o stare mai gravă, a fost transferat la Iaşi. Protestul a fost reluat dimineaţă. Peste 170 dintre ei au refuzat mâncarea, iar patru s-au urcat pe acoperişul puşcăriei. Unul dintre ei a mers chiar mai departe şi a urcat pe un stâlp de telecomunicaţii.

 „Salvaţi-ne de la moarte, nu avem voie să vorbim că ne omoară mascaţii!”. Deţinuţii din Tulcea au continuat să-şi dea foc la haine şi să le scoată pe ferestre. 180 de condamnaţi refuză să mai mănânce. La Penitenciarul Tulcea protestele au început încă de dimineață, mai mulți deținuți au scos la ferestre cearceafuri pe care au scris diverse mesaje. În continuare aici sunt persoane private de libertate care se află în greva foamei.

La Penitenciarul Arad, oficial, un singur deţinut este în greva foamei. Situaţia este mai gravă, spun rudele celor încarceraţi.

Îmi povestea: mami, crede-mă, sunt disperat, sunt în stare să îmi pun capăt zilelor.Au dat foc la saltele şi pentru asta au venit mascaţii şi Jandarmeria şi pe toţi au început să îi bată”, a povestit mama unui deţinut de la Penitenciarul Arad.

Au intrat în cameră în forţă să ia un deţinut şi pe noi ne-a bătut nevinovaţi, avem picioarele umflate, tibiile. Ne-au pus pe burtă şi tot degeaba, ne-au dat acolo jos, ne-au zăpăcit pe toţi. De câteva zile încontinuu ne terorizează”, a relatat un deținut de la Penitenciarul Arad.

În patru unităţi de detenţie condamnaţii au renunţat la orice formă de protest. În continuare, aproape 800 de persoane private de libertate refuză hrana din penitenciare.

Situația din unitățile penitenciare, evaluată de ANP în data de 14.07.2016, la ora 21.00:

Penitenciarul Iași, 3 deținuți au escaladat acoperișul secției de deținere, 69 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Botoșani, 6 deținuți protestează pe acoperișul secției de deținere, 4 deținuți protestează pe acoperișul curții de plimbare, 1 deținut a escaladat releul din apropierea punctului de primire deținuți, 202 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Oradea, nu sunt manifestări, 6 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Miercurea Ciuc, nu sunt manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.

Penitenciarul Vaslui, nu sunt manifestări, 41 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul București Jilava, fără manifestări, 3 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Tulcea, nu sunt manifestări, 172 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Bistrița, nu sunt manifestări, 124 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Aiud, fără manifestări, 27 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Bacău, fără manifestări, 36 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Arad, fără manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.

Penitenciarul Tg. Mureș, fără manifestări, 11 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Focșani, 7 deținuți protestează pe acoperișul secției de deținere.

Penitenciarul Galați, 1 deținut protestează pe acoperișul centralei termice, 1 deținut a refuzat hrana.

Penitenciarul Brăila, fără manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.

Penitenciarele Poarta Albă, Giurgiu, Deva, Mărgineni - toți deținuții au primit masa de seară.

Ministrul, nemulțumit de șeful ANP, dar nu îl demite

În plină revoltă a deţinuţilor, ministrul justiţiei nu se gândeşte deocamdată la schimbarea din funcţie a preşedintelui Administraţiei Penitenciarelor, dar recunoaşte că nu este mulţumit de activitatea acestuia.

„Nu am luat în calcul niciun fel de cerere de demisie pentru că suntem într-o situaţie de criză şi cum am spus şi ieri cu privire la adoptarea unor măsuri legislative în situaţii de criză, tot aşa spun că şi măsurile administrative nu pot fi doptate în situaţii de criză. Nu serveşte nimănui acum o schimbare la conducerea ANP, ceea ce nu înseamnă că nu evaluez foarte serios performanţa managerială a conducerii ANP. De altfel, lucrez şi pentru schimbarea condiţiilor de evaluare a performanţei la nivelul ANP, dar nu pe criză. Lucram la asta dinainte”, a declarat Raluca Prună.

 Dumneavoastră sunteţi mulţumită de activitatea conducerii ANP? a fost întrebată Raluca Prună.

„Dvs ce credeţi?”, a replicat ministrul. „Când eu m-am exprimat public, cred că aveţi răspunsul de când am ieşit public în decembrie şi răspunsul e nu sunt mulţumită, am mai spus. Avem nişte reguli în această ţară şi trebuie să lucrez cu această instituţie şi cred că e în interesul persoanelor condamnate. Noi acum sigur facem rating aici, dar interesul primordial al persoanelor condamnate, al victimelor de care noi uităm, este că Ministerul Justiţiei să conlucreze cu ANP”, a completat ministrul.

Cred că înainte de graţiere şi amnistiere sunt multe alte măsuri, dreptul la muncă, creşterea normei de hrană, reinserţia socială, nu e pentru mine o prioritate să dau o graţiere şi o amnistiere, astea nu se dau pe picior, se dau după o analiză şi eu cred că România e în situaţia să adopte alte măsuri. Nu o să mă grăbesc să iau niciun fel de decizie în situație de criză şi am să pun pe masa Parlamentului, la începtul sesiunii, un pachet şi sunt convinsă că fiind o chestiune de interes general, Parlamentul va conlucra”, a mai declarat Raluca Prună.

Citiți: 

Directorul Administraţiei Penitenciarelor se pregăteşte de pensionare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri