Făină şi pâine fără acte. O reţea specializată în evaziune fiscală a prejudiciat statul cu 18 milioane de euro
Data publicării:
18 milioane de euro este prejudiciul adus statului de o reţea specializată în evaziune fiscală. Grupul, format din 34 de persoane, a vândut făină şi pâine fără acte. Procurorii au descoperit că reţeaua avea ramificaţii în şapte judeţe şi era condusă de opt cetăţeni turci, membri ai aceleiaşi familii. Dintre suspecţi, cinci au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Poliţiştii spun că, timp de trei ani, membrii grupării au cumpărat grâu de la ţărani. Recolta oamenilor, tocmită la preţuri de nimic, era măcinată şi revândută la preţul pieţei. Morile cotrolate de reţea produceau făină, tărâţe şi apoi pâine. Toate erau vândute apoi fără să se plătească însă vreo taxă la stat.
Grâul era cumpărat de la ţărani din Buzău, Brăila, Giurgiu, Argeş, Ilfov, Covasna, Ialomiţa şi Arad. Reţeaua era formată din 26 de români, coordonaţi de opt cetăţeni turci, administratori ai unor magazine cu sediile în Buzău, Urziceni şi Brăila.
Ofiţerii de la Crimă Organizată le-au urmărit activitatea mai multe luni. La dosar se află şi chitanţele false pe care suspecţii le dădeau către societăţile pe care le aprovizionau.
Procurorii estimează că reţeaua a câştigat în trei ani, în total, în jur de 18 milioane de euro. Banii obţinuţi nu rămâneau în ţară, ci erau trimişi în Turcia, Germania sau Suedia. Acum, evazioniştii riscă până la zece ani de închisoare.