Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, se află sub control judiciar, iar procurorii DNA au trimis-o în judecată în dosarul „Gala Bute”. Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica este judecată sub control judiciar în dosarul despăgubirilor ilegale de la ANRP.
Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este programat un nou termen al dosarului „Gala Bute”, în care este judecată pentru fapte de corupție. La intrare în sediul instanței, Udrea nu a dorit să facă declarații presei.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.