Dosarul Revoluţiei | Reacţia lui Ion Iliescu: Nu văd cadrul legal al avizului

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, avizele pentru urmărirea penală pe numele fostului președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției.

Fostul preşedinte spune că nu este surprins de decizia preşedintelui Klaus Iohannis, deşi subliniază că nu vede care este cadrul legal pentru acest act.

"Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor", scrie Ion Iliescu pe blogul său.

Fostul preşedinte afirmă că un dosar de cercetare penală nu poate fi fundamentat pe "viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corectă".

El afirmă că în acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrală a evenimentelor, că nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat.

"Nu cred că-și închipuie cineva că vechiul sistem abandona, fără să reziste, puterea, în decembrie 1989, oricât de erodat și de slăbit ar fi fost. Avea de partea sa aparatul de represiune, chiar dacă unii, mai rapizi în decizii, începuseră să fugă de pe corabie. Cu unii dintre ei vom avea surpriza să ne întâlnim în organizarea evenimentelor din 13 iunie 1990. Asta dacă justiția ar vrea să cerceteze acele evenimente în mod corect – evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989.", mai scrie Ion Iliescu.

Punctul de vedere integral al lui Ion Iliescu, publicat pe blogul său:

"Am decis să ies din tăcerea pe care mi-am impus-o în legătură cu acțiunile justiției în cazul dosarelor generic numite ”Revoluția” și ”Mineriada”, din obligația de a lămuri câteva lucruri. Prima observație se referă la finalitatea acestor dosare, finalitate care nu mai are nicio legătură cu aflarea adevărului despre acele evenimente. Cum poate afirma cineva că acesta este scopul acestui spectacol ”justițiar”, când, în cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 nu a fost judecat, de fapt, nici măcar cercetat, vreunul dintre cei care au organizat acțiunile violente din ziua de 13 iunie, au atacat sediul Poliției Capitalei, sediul SRI, al Ministerului de Interne, care au răspândit zvonuri ce au incitat la violențe, au atacat și incendiat  sediul Televiziunii publice și au rănit oamenii care apărau studiourile tv de furia dezlănțuită a unor indivizi, la fel de fără chip și identitate ca și teroriștii care au atacat fostul sediu al CC al PCR chiar în momentul în care se redacta Comunicatul către țară a CFSN?

Pentru cei mai mulți dintre cei care acuză acum în spațiul public, evenimentele de la 15 martie 1990 de la Târgu Mureș, nu mai există, pentru că, nu-i așa, contrazic tezele lor despre natura și consecințele lor, și nu mai servesc ”cauzei”. La fel, nici evenimentele din 13 iunie 1990 nu mai există, iar minerii au venit la București fără motiv, doar pentru a reprima o manifestație, cea din Piața Universității, pe care organizatorii ei o încetaseră a doua zi după alegerile din 20 mai 1990. Se construiește o altă realitate, pentru a justifica astfel de dosare.

Aceste dosare au făcut obiectul atenției procuraturii timp de 28 de ani. Au făcut obiectul atenției unor comisii speciale ale Parlamentului României. De fiecare dată soluțiile pronunțate au nemulțumit pe cineva, de vreme ce se redeschid mereu, coincidență probabil, atunci când apar crize de natură politică, în special, care necesită schimbarea agendei publice. Acum ni se spune că istoria trebuie scrisă de procurori și judecători. De ce? Ca să aflăm că o Revoluție durează exact cât îi trebuie unui dictator să decoleze de pe acoperișul sediului puterii? După care, în secunda următoare, democrația se instalează, instituțiile ei înfloresc și schimbarea s-a terminat?

Această abordare este pe cât de politizată, pe atât de periculoasă. Nu poți fundamenta un dosar de cercetare penală pe viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corectă. În acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrală a evenimentelor. Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă. Ei bine, asta se dorește cu aceste două dosare! Nu dovezile trebuie să ducă spre un verdict, verdictul a fost dat în afara cadrului legal, iar justiția trebuie doar să înlăture acele dovezi care ar contrazice verdictul.

Nu cred că-și închipuie cineva că vechiul sistem abandona, fără să reziste, puterea, în decembrie 1989, oricât de erodat și de slăbit ar fi fost. Avea de partea sa aparatul de represiune, chiar dacă unii, mai rapizi în decizii, începuseră să fugă de pe corabie. Cu unii dintre ei vom avea surpriza să ne întâlnim în organizarea evenimentelor din 13 iunie 1990. Asta dacă justiția ar vrea să cerceteze acele evenimente în mod corect – evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989.

În ceea ce mă privește decizia președintelui Iohannis nu mă surprinde, cu toate că nu văd care este cadrul legal în care se înscrie. Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns să ne dea lecții de democrație oameni care, în timpul ceaușismului, au tăcut mâlc, asta când nu puneau umărul la costruirea cultului personalității lui Ceaușescu.

Știu că sunt destui cei care nu văd nici acum cu ochi buni faptul că promisiunile cuprinse în Comunicatul CFSN către țară, scris, cum spuneam, printre gloanțe(atacuri despre care se spune acum că au fost înscenarea noastră!)  au fost îndeplinite. Nu poți face din actul suprem de demnitate al națiunii române o ”lovitură de stat”, doar pentru că așa a citit cineva în cartea unul apologet-și angajat!-al Securității. Am spus și repet: ar fi fost bine dacă am fi avut parte și noi precum Polonia, Ungaria și Cehoslovacia,de o tranziție negociată. O revoltă populară a născut un vid de putere. Niște oameni, din cele mai diverse zone ale societății, și de cele mai diverse convingeri politice, au încercat să dea un sens și o direcție schimbării. Și-au asumat niște responsabilități.

Acum sunt acuzați că au îndrăznit acest lucru. Totul se transformă într-o farsă, jignind sacrificiul și memoria celor care au luptat pentru libertate și democrație. Probabil că trebuia să trecem și prin faza asta. Deși altele sunt problemele de pe agenda națiunii. Care agendă pare să nu mai aibă nici obiectivul integrării europene, nici pe cel al dezvoltării, combaterea sărăciei, o viață mai bună pentru români. Programul Revoluției Române rămâne în continuare actual. Poate că asta deranjează, în ultimă instanță. Dar nu este vina mea că se întâmplă așa. Prezentul este operă colectivă. Eu mi-am făcut partea mea de datorie, indiferent de ceea ce cred cei care caută țapi ispășitori pentru eșecurile lor. Stau cu capul sus la judecata istoriei.