Dosar închis după fuga lui O. Hayssam. Omul de afaceri a fost cercetat pentru trafic de armament

Data publicării:
omar hayssam

Dosarul traficului de armament al lui Omar Hayssam a fost desprins din cel al răpirii jurnaliştilor în Irak. Primele informaţii au apărut de la Mohamad Munaf, ghidul celor celor trei ziarişti. Acesta se afla în custodia americanilor, în Irak, şi a declarat că Omar Hayssam este implicat în traficul de armament în Siria.

Mohamad Munaf şi-a retras, însă declaraţia.

Procurorul care s-a ocupat de anchetă, Ciprian Nastasiu, cel care a cerut eliberarea lui Omar Hayssam, a declarat că legăturile sirianului se întindeau aproape în toată lumea.

„Am audiat persoane. Am făcut referire în carte la partea externă a traficului de armament. Este partea cu Transnistria, Rusia, Orientul Apropiat, Africa de Nord. M-am dus acolo cu ancheta, pentru că sunt concretizate prin rechizitorii făcute de americani," scria procurorul în cartea sa „Prădarea României”.

Ciprian Nastasiu a lucrat cu anchetatorii americani şi i-a ajutat la investigarea lui Viktor Bout, un periculos traficant de arme, care a fost şi condamnat la 25 de ani de închisoare.

După ce Omar Hayssam a fugit din ţară, ancheta în cel mai mare dosar de terorism din România a bătut pasul pe loc.

În 2011 dosarul a fost închis, iar Omar Hayssam a primit neînceperea urmăririi penale în acest caz.

„Poate unul dintre cele mai importante dosare muşamalizate: trafic şi contrabandă internaţională de armament. Iar în acest dosar, vă pot spune cu siguranţă că, în perioada ianuarie-martie 2008, a fost identificat şi dus în faţa justiţiei colaboratorul lui Hayssam, Viktor Bout, unul dintre cei mai importanţi traficanţi de armament din lume”, declara unul dintre jurnaliștii răpiți în Irak, Ovidiu Ohanesian, invitat la Digi24.

Omar Hayssam a construit, printr-o serie întreagă de fraude, un adevărat imperiu financiar. Considerat a fi unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, sirianul este suspectat că avea legături şi că a finanţat grupări teroriste din Orientul Mijlociu.

Citiți și:

REACȚII OFICIALE. Ce vor autoritățile să afle de la Omar Hayssam

T. Băsescu, despre aducerea lui Omar Hayssam în țară: „Cum să vă spun, când România a efectuat o operațiune neautorizată pe teritoriul altui stat?” 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...