Declaraţii din ultimul dosar al lui Ghiță. Cât de "sus" ar fi putut interveni şi cum apare numele lui Ponta

Data actualizării: Data publicării:
160329_ghita_comisia_juridica_34_INQ_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nume importante din vechile guvernări sunt invocate în noul dosar în care Sebastian Ghiţă este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Este vorba despre foştii miniştri Valeriu Tabără, Zsolt Nagy, Valerian Vreme şi Eugen Nicolăescu. Martori din dosar spun că fostul deputat susţinea că intervine la aceştia şi la Victor Ponta pentru a obţine aranjarea unor contracte IT cu statul. Iar parte din bani ar fi mers în campania pentru prezindeţialele din 2014, când a candidat Victor Ponta.

Procurorii DNA din Ploiești au strâns declarații ale unor persoane din mai multe societăți specializate în IT care le-au explicat cum ar fi acționat Sebastian Ghiță în momentul în care ar fi solicitat mai multe sume de bani pentru a le asigura societăților respective încheierea unor contracte cu statul și încasarea la timp a plăților.

Din documentele de la Tribunalul Prahova ar reieși că Sebastian Ghiță a susținut că poate interveni atât la Victor Ponta, cât și la alți foști miniștri pentru bunul mers al diferitelor contracte. Este vorba de miniștri ai Sănătății, Nicolae Bănicioiu și Eugen Nicolaescu, miniștri ai Comunicațiilor precum Zsolt Nagy și Valerian Vreme și miniștri de la Agricultură precul Valeriu Tabără sau șefi ai unor instituții de stat din subordinea mai multor ministere.

Pentru a masca încasarea diferitelor sume de bani, spun procurorii DNA, firmelor implicate li se solicita să încheie contracte cu mai multe societăți care erau controlate de Ghiță sau de oameni apropiați ai acestuia și în contul respectivelor contracte erau trecute diferite servicii IT fictive.

Potrivit unui martor, Ghiță ar fi susținut că are nevoie de 450.000 de euro pentru finanțarea campaniei electorale a lui Victor Pontra din 2014.

Din cercetările efectuate de procurori reiese că Ghiță ar fi aflat că procurorii fac îl cercetează în legătură cu un al cincilea dosar penal. Discuțiile ar fi avut loc într-un cerc de apropiați ai fostului deputat, înainte ca acesta să dispară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...