„Sunt un om integru, cinstit și am muncit alături de familia mea, și nu am încălcat nicodată dispozițiile legale. Nu am dat sau luat nicio sumă de bani pentru a interveni pe lângă un coleg sau funcționar din instituțiile publice. Nu cred că ridicarea imunității și arestarea preventivă sunt mijloace de aflare a adevărului. Oricare dintre dumneavoatră puteți fi în aceeași situație, de votul dumneavostrăs depinde cariera mea și soarta me ca om. Dragi colegi, vă rog din suflet să analizați această situație omenește si chiar dumnezeiește, așa cum spune domnul Hristos când ne spune: atunci când îți judeci apropele pune-te în locul lui și judecă ca și când ai fi în aceeași situație”, așa s-a apărat Titi Holban, deputat UNPR de Buzău.
Iar acest tip de discurs nu este singular. Mai mulți aleși au făcut apel la colegii lor din Parlament pentru a nu aproba cererile procurorilor DNA privind arestarea preventivă.
„Să vă gândiți că, oricând, fiecare dintre dumneavoatră puteți fi în această situație. Îi mulțumesc mamei mele, care este pe patul de moarte, că m-a crescut așa frumos. Sunt mândru că sunt senator al României”, a spus Marius Isăilă, senator PSD, în urmă cu o lună.
„Vin în fața dumneavostră încercând să vă conving că nu sunt un periocol public. Este vorba de o chestiune care s-a întâmplat acum doi ani, în perioada sărbătorilor pascale, nu în campanie”, a spus Florin Popescu, deputat independent, în luna mai.
„Prima dată au început cu sora mea, care este notar public de zece ani, domnii procurori au considerat că trebuie să fie învinuită pentru evaziune fiscală pentru că are două mașini în leasing pe cabinetul notarial”, a spus Vlad Cosma, în 17 februarie 2014.
„Sunt într-o situație jenantă în fața dumneavoatră, eu care mi-am îndeplinit atribuțiile de ministru și am luptat împotriva grupurilor de interese. Nu există nicio dovadă că aș fi implicat și nici nu recunosc nicio vinovăție care mi se aduce de procuorul general”, a spsu Daniel Chiţoiu, fost ministru al Finanțelor.
„Aceste decizii au fost politice și indiferent dacă au fost corecte sau eronate ele nu au nicio dimensiune penală. Nu pot fi calificate ca infracțiuni și nu pot fi considerate temei pentru o urmărire penală”, a spus Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei.
Pentru cine a funcţionat votul-scut din Parlament
Ion Stan, deputat independent
trafic de influenţă
Vot împotriva ridicării imunităţii: 21.12.2012
Florin Aurelian Popescu
deputat independent
Acuzaţia DNA: trafic de influență
Vot împotriva ridicării imunităţii: 27.05.2014
Marius Ovidiu Isăilă
senator PSD
Acuzaţiile DNA: trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri sub semnatură privată,
Vot împotriva ridicării imunităţii: 02.06.2014
Daniel Chițoiu
deputat independent
Acuzaţiile DNA: abuz în serviciu și constituire de grup infracțional
Vot împotriva ridicării imunităţii: 11,03,2014
Vlad Alexandru Cosma
deputat PSD,
Acuzaţia DNA: trafic de influență
Vot împotriva ridicării imunităţii: 17.02.2014
Varujan Vosganian
senator PNL,
Acuzaţiile DIICOT: complot și subminarea economiei naționale
Vot împotriva ridicării imunităţii: 08.10.2013
Laszlo Borbely
deputat UDMR,
Acuzaţia DNA: trafic de influență
Vot împotriva ridicării imunităţii: 17.01.2014
Titi Holban
deputat UNPR
Acuzaţia DNA: luare de mită
Vot împotriva ridicării imunităţii: 02.07.2014