Procurorii nu au cerut ridicarea imunității parlamentarului, deoarece poate fi cercetat și judecat pentru acuzația de omor din culpă fără a se trece prin această procedură.
Anchetatorii au cerut expertizarea mașinii pe care o conducea parlamentarul în seara accidentului, pentru a determina cu ce viteză se deplasa acesta, în condițiile în care limita de viteză în zonă este de 70 de kilometri la oră.
Accidentul a avut loc în în data de 4 ianuarie, în jurul orei 22. Deputatul conducea un autoturism din direcția Brașov spre Săcele, orașul în care locuiește, iar la o trecere de pietoni nu ar fi acordat prioritate unui pieton pe care l-a lovit. Practic, omul a fost luat pe capotă, s-a izbit de parbriz și a fost aruncat pe carosabil. Persoana accidentată și-a pierdut viața.