Decizie definitivă. Cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti acuzați de mită rămân în arest

Data publicării:
judecator

La judecarea contestaţiilor au fost prezenţi judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu şi Ciprian Sorin Viziru. Elena Rovenţa a lipsit din cauza unor probleme medicale ce au necesitate internarea în spital.

În declaraţiile date la instanţa supremă, unii dintre magistraţii au recunoscut că ar fi primit o parte din banii şi bunurile menţionate de anchetatori, precizând însă că acestea ar fi fost destinate unor rude ale lor, informează Mediafax.

Mai mult, judecătorii au spus că banii şi bunurile respective nu le-ar fi influenţat deciziile luate în dosare.

La rândul său, procurorul prezent la şedinţa de judecată a subliniat gravitatea şi complexitatea acestui caz, în contextul „sinuciderii unei persoane” (n.r. - George Claudiu Dumitru, avocatul lui Dan Adamescu), şi a arătat că probele adunate de anchetatori pe parcursul cercetărilor ar dovedi fără dubii acuzaţiile aduse celor patru magistraţi.

Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

Cazul celor patru judecători a declanşat un val de denunţuri şi autodenunţuri la DNA, așa că, în ultimele zile, mai mulţi practicieni în insolvenţă şi lichidatori judiciari ar fi sesizat fapte de corupţie, menționează sursa citată.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.

În același dosar, omul de afaceri Dan Grigore Adamescu este urmărit penal pentru două infracţiuni de dare de mită. Potrivit procurorilor, Dan Adamescu ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru ca aceştia să dispună în dosare de insolvenţă soluţii favorabile unor firme la care omul de afaceri este acţionar. Procurorii au făcut săptămâna aceasta percheziţii la locuinţa omului de afaceri şi la firmele deţinute de acesta.

Adamescu deţine, printre altele, compania Astra Asigurări, Unirea Shopping Center şi clubul de fotbal Oţelul Galaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce conține de fapt laptele vândut în Lid, Kaufland și alte supermaketuri din România. Detaliile de pe...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...