Dan Voiculescu, după ce a dat declaraţii în faţa judecătorilor: Toate întrebările au fost corecte, sper să am parte de o judecată dreaptă
Dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institututului de Cercetări Alimentare este aproape de final. În faţa instanţei, fostul senator a declarat că 40 de volume din dosarele de urmărire penală au dispărut fără urmă şi le-a cerut magistraţilor să îl judece şi pentru fapta care s-a prescris în acest caz. Este vorba despre cea în care era acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine beneficii. Avocaţii au cerut amânarea dosarului, iar toate cererile au fost respinse de instanţă.
ACTUALIZARE ora 13:40 „Toate întrebările au fost corecte, fără încercarea de a mă încurca, judecătorii au vrut să ştie adevărul din 1991 până astăzi. Sper să am parte de o judecată dreaptă. Judecătorii au fost corecţi”, a afirmat Dan Voiculescu, după ce a dat declaraţii în instanţă.
Legat de faptul că una dintre acuzaţii – că şi-a influenţat colegii pentru a obţine acţiuni ieftine la ICA - s-a prescris, Dan Voiculescu a precizat: „Prescrierea nu spune dacă am fost sau nu vinovat. Am cerut să fie judecat, vreau să se afle dacă sunt vinovat pentru că sunt om politic şi voi rămâne om politic.”
Întrebat dacă îi este teamă de o pedeapsă cu executare, Dan Voiculescu a răspuns: „Nu îmi este teamă, dar e neplăcută.” El a adăugat că a luat în calcul şi această variantă, dar a subliniat că, „dacă e să se facă nedreptăţi, sunt nedreptăţi mult mai mari care se fac.”
ACTUALIZARE ora 13:03 Dan Voiculescu a dat declaraţii în faţa instanţei. El a susţinut în faţa judecătorilor că în acest dosar nu există dovezi împotriva sa şi că, în timpul anchetei, procurorii au încercat să influenţeze martorii.
El a depus şi un memoriu cu explicaţii în acest sens.
Interesul pentru acest proces este atât de mare, încât în sala de judecată se stă chiar şi în picioare. Din cauza aglomeraţiei, nici aerul condiţionat nu mai face faţă.
Avocaţii au luat până şi băncuţele din boxa acuzaţilor pentru a putea sta jos în timp ce Dan Voiculescu dădea declaraţii.
Urmează audierea celorlalţi inculpaţi.
ACTUALIZARE ora 11:38 Avocaţii au cerut de două ori amânarea procesului.
Apărătorii au considerat că ar trebui să se judece mai întâi contestaţiile la decizia de punere sub sechestru.
În al doilea rând, ei au invocat că nu ar fi fost respectate procedurile de încredinţare a dosarului, în sensul că judecătorii au venit în 1 iulie în complet, dar dosarul le-a fost repartizat înainte de a fi transferaţi la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorul a susţinut că cererile nu sunt întemeiate.
Solicitările au fost respinse, astfel că procesul continuă.
ACTUALIZARE ora 10:55 Dan Voiculescu a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti.
***
Săptămâna trecută, instanţa a respins toate excepţiile apărătorilor şi a şi pus sechestru pe o parte din averea lui Dan Voiculescu. În replică, apărarea a cerut mutarea dosarului la altă instanţă, solicitare care se va judeca însă în septembrie.
Dan Voiculescu este de asemenea sub control judiciar până pe data de 10 iulie, după ce a fost pus sub învinuire pentru că ar fi şantajat mai mulţi oameni de afaceri în schimbul unor sume de bani mascate în contracte de publicitate.
Printre denunţători se numără Octavian Creţu şi Nicolae Palfi, dar şi Nelu Iordache. Dan Voiculescu a contestat controlul judiciar, iar Tribunalul urmează să decidă dacă măsura a fost legală sau nu.
Dan Voiculescu: „Sunt unul dintre cei mai hotărâți admiratori ai unui stat de drept autentic. În nici un dosar nu există probe împotriva mea”
Cu o zi înaintea termenului de la Curtea de Apel în dosarul ICA, Dan Voiculescu a ţinut o conferinţă de presă în care a refuzat să răspundă întrebărilor referitoare la chestiuni juridice. A anunţat în schimb că înfiinţează o agenţie de investigaţii, dedicată special activităţii lui Traian Băsescu, şi că va patrona realizarea unui manual de drept penal, care să conţină „cele mai aberante” cazuri din justiţia română.
„Vreau să precizez că sunt unul dintre cei mai hotărâți admiratori, doritori ai unui stat de drept autentic”, a declarat Dan Voiculescu în conferința de presă.
„În fapt, am stat să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Și am pornit cu gândul că nu am făcut nimic, știind că nu sunt cu nimic vinovat, știind că în toate aceste dosare nu există nici un fel de probă materială directă sau indirectă împotriva mea. Vreau să repet fraza aceasta: în nici un dosar nu există nicio probă materială directă sau indirectă împotriva mea”, a subliniat fostul senator duminică.
Privatizarea ICA, tun de milioane dat statului
Dosarul ICA a trecut prin toate instanţele din Capitală, iar zeci de citaţii au fost emise pentru cei 13 inculpaţi din dosar, printre care şi Dan Voiculescu. Preşedintele fondator al Partidulului Conservator este acuzat că s-a folosit de influenţa sa politică pentru a cumpăra, la preţ de apartament cu trei camere, aproape patru hectare de teren într-una dintre cele mai bune zone ale Capitalei - Băneasa.
În dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, Dan Voiculescu este acuzat de procurorii DNA că ar fi cumpărat, cu doar puțin peste 100.000 de euro, mai bine de 3 hectare și jumătate de teren care aparțineau ICA, deci statului. Prețul plătit de societatea lui Dan Voiculescu, spun procurorii DNA, ar fi fost de 75 de ori mai mic decât cel real. Prejudiciul creat statului depășește 60 de milioane de euro, bani pe care Ministerul Agriculturii vrea să îi recupereze în urma procesului.
Dosarul a fost trimis de mai bine de şase ani în judecată, în decembrie 2008, cu 13 inculpaţi, printre care şi Dan Voiculescu. După două termene, dosarul este trimis de la Tribunalul Bucureşti, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că preşedintele fondator al PC este ales senator. Timp de 36 de termene, întinse pe trei ani, Instanţa Supremă administrează probe şi, înainte să pronunţe decizia, Dan Voiculescu îşi dă demisia din Parlament, îşi pierde imunitatea de senator, iar dosarul se întoarce la Tribunalul Bucureşti.
„Am luat decizia ca, începând de astăzi, 28 ianuarie 2013, să renunţ la imunitatea parlamentară astfel încât justiţia să-şi poată face datoria, ca atare demisionez din Senat”, a spus Dan Voiculescu.
Doar trei termene apucă să judece completul de la Tribunalul Bucureşti, pentru că Dan Voiculescu a câştigat un nou mandat de senator, primeşte imunitate şi cauza trebuie să se ducă iar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După două luni, Dan Voiculescu demisionează din nou şi dosarul revine la Tribunal. În septembrie 2013, Dan Voiculescu este condamnat la cinci ani de închisoare.
„Nu există nicio probă, nici directă, nici indirectă, de niciun fel în ce mă priveşte. Există un singur indiciu care e penibil. Şi anume, procurorul spune că i-am influenţat telepatic”, a mai spus el.
În 2014, Dan Voiculescu şi colegii săi de dosar contestă condamnările. Cazul ajunge la Curtea de Apel București și este repartizat unui complet format din judecătorii Stan Mustaţă şi Florică Duţă. Chiar în ziua în care trebuia să dea o soluţie în privinţa cererilor avocaţilor lui Dan Voiculescu, judecătorul Stan Mustață este ridicat de procurorii DNA şi acuzat de luare de mită. Situaţia creată îi este însă favorabilă omului de afaceri, care mai obţine câteva amânări. Procurorii spun că noul Cod de Procedură Penală, intrat în vigoare în februarie 2014, l-ar ajuta pe Dan Voiculescu să scape de răspundere.
„Dosarele mele nu se vor prescrie pentru că eu nu vreau. Dosarele mele trebuie judecate pentru că vreau să hotărască judecătorii dacă sunt sau nu vinovat. Nu vreau prescripţie. Nici acum, nici în 2023”, a mai spus atunci Dan Voiculescu.
- Etichete:
- dan voiculescu
- institutul de cercetari alimentare
- dosar ica
- privatizare ica
- camelia bogdan
- deliberare
- mihai alexandru mihalcea
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News