Un microscop digital desprins parcă din serialele americane cu criminalişti îi ajută pe poliţiştii români să îi prindă mult mai repede pe răufăcători. Aparatul poate mări chiar şi de 600 de ori detaliile şi reface, în imagini 3D, cartuşele găsite la locul crimei sau urmele distincte de pe lamele cuţitelor.
„Avem aici un tub de cartuş provenind de la o armă de vânătoare, iar pe noi criminaliştii ne interesează urmele de adâncime care rezultă în urma tragerilor”, explică un expert criminalist.
Doar aşa investigatorii pot să îşi dea seama exact cu ce armă s-a tras. Acum întorc pe toate părţile un cartuş de la o puşcă de vânătoare. Microscopul măreşte detaliile de peste 30 de ori. Iar munca oamenilor legii e mai uşoară.
„Acea imagine creată este transformată într-o imagine 3D pe care se pot efectua măsurători de o mare acurateţe. Orice infracţiune care e săvârşită, crima e una dintre ele dar sunt o grămadă de alte infracţiuni fiecare dintre ele e imposibil să nu se lase anumite urme”, spune Grigoraş Beţiu directorul adjunct al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.
„Fie că e vorba de cuţite sau de cartuşul folosit în timpul unei crime, aparatul scanează totul 3D şi îi ajută pe poliţişti să îi prindă mult mai repede pe răufăcători”, relatează Vlad Ungar, reporter Digi24.
Cu ajutorul scanărilor 3D, oamenii legii pot afla, mult mai repede, care este arma crimei, iar asta îi conduce, în cele mai multe cazuri, direct la vinovat.
Microscopul îi ajută însă să analizeze urmele lăsate pe un lacăt spart de hoţi, dar şi contractele sau testamentele falsificate, la care semnătura a fost pusă în alb.
„Discutăm de locul în care o semnătură atinge un text imprimat. Semnătura este anterioară textului imprimat ori ulterioară”, explică Marilena Chivu, şef sector identificări criminalistice.
Microscopul digital a costat 64.000 de euro şi este primul de acest fel din ţară.