Criminala de la metrou, condamnată la închisoare pe viață

Data actualizării: Data publicării:
magdalena serban suspecta crima metrou dristor 1

Magdalena Șerban, femeia care în urmă cu un an și patru luni a împins o tânără în fața unei garnituri de metrou în stația Dristor, a fost condamnată marți la închisoare pe viață. Tânăra a decedat pe loc. Decizia Tribunalului București este definitivă.

O tânără de 25 de ani şi-a pierdut viaţa după ce la finalul lui 2017 a fost împinsă intenţionat în faţa garniturii. Experizele psihiatrice au arătat că femeia avea discernământ în momentul în care a comis faptele, astfel că a putut răspunde penal în faţa legii. De altfel, chiar înainte de acest gest, Magdalena Șerban a mai încercat să împingă o tânără în fața metroului, în stația Costin Georgian.

În primă instanță, Magdalena Șerban a fost condamnată tot la închisoare pe viață și la plata unor daune. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia de condamnare dată în octombrie 2018 de Tribunalul Bucureşti, femeia având de plătit şi daune morale de 60.000 euro.

„Avea o privire rece, urâtă. A fixat-o cu privirea când a coborât pe peron”

Magdalena Şerban a comis oribila crimă în seara de 13 decembrie 2017. Două fete au fost atacate atunci, în două staţii de metrou diferite. Prima victimă, care a reuşit să se salveze, a fost o fată de 20 de ani. Aceasta a fost împinsă în faţa metroului în staţia Costin Georgian, dar s-a salvat în ultima clipă.

- Avea o privire rece, urâtă. A fixat-o cu privirea când a coborât pe peron. S-a trezit împinsă puternic din spate.

A urmat apoi atacul de la Dristor. Tânăra de 25 de ani nu a avut nicio şansă după ce a căzut pe şine şi a fost spulberată de metrou. Magdalena Șerban a pândit momentul în care victima sa, care aştepta trenul la marginea peronului, nu era atentă. A împins-o în faţa metroului care se apropia de staţie.

Când tânăra a încercat să se salveze şi să revină pe peron, femeia a lovit-o cu piciorul în cap, izbind-o de tren. Totul a durat 10 secunde, dupa care suspecta s-a facut nevazuta.

După patru ore de la crimă, femeia a fost găsită de un echipaj al Poliţiei Transporturi, în zona Unirii.

„Am procedat la interceptarea acesteia, la legitimare, moment în care aceasta a ţinut morţiş să-şi sune avocatul, fără ca ea să fie acuzată. A luat telefonul în mână. A apelat anumite numere, nu ştiu, că nu îi răspundea nimeni”, a povestit un polițist de la Brigada Transporturi.

Comportamentul ei le-a trezit suspiciuni poliţiştilor încă din momentul în care au reţinut-o: „Iniţial a refuzat să ne însoţească la sediul poliţiei, după care a înţeles că suntem poliţişti, ne-a însoţit. A avut o reacţie ostilă în momentul în care am încercat să o băgăm în autovehicul. A devenit agitată şi i-am imobilizat mâinile să nu atace vreunul dintre colegii noştri.”

Psihiatrii spun că tot comportamentul agresoarei de la metrou este unul demn de a fi studiat. Şi-a ales victimele, şi-a ales momentul, şi-a fabricat, pe loc, şi-un alibi.

Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru: „A existat un timp, o înterziere în momentul în care a ținut victima și a împins victima, apoi în momentul în care victima a căutat să se replieze apare un al doilea gest prin care persoana este evident că știe ce face. Nu se sperie, nu caută în momentul respectiv vreun gest prin care să salveze persoana.”

Femeia a fost supusă mai multor expertize în urma cărora s-a stabilit că a avut discernământ în momentul în care a comis faptele. De aceea, magistraţii au ţinut-o pe Magdalena Şerban în arest, considerând că este un pericol public.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...