În legătură cu această anchetă, Kovesi a explicat că la DNA sunt două dosare, unul care îi vizează pe pompieri şi unul care vizează un primar.
Legat de sloganul „corupţia ucide”, şeful DNA a spus: „Credem și noi foarte mult în acest slogan care a apărut în acele momente. Vedem în activitatea noastră cum corupția afectează viața cetățeanului.
Am încercat să-l interpretăm prin prisma activităţii noastre.
Am avut situații în care persoane care au dorit să introducă pe piață un nou medicament au dat mită. Am constatat că de foarte multe ori se solicită mită, între 5 și 20 la sută din valoarea contractului. De obicei în numerar și înainte de încheierea contractului. Am avut situații în care administratorii companiilor au comis fapte de natură judiciară. În unele dosare am constatat că prețul serviciilor a fost mărit tocmai pentru că persoanele care au oferit mită au trebuit să-și recupereze mita.
Până la urmă cetăţenii plătesc mita care se dă în România.
Anul trecut, doar în dosarele în care DNA a făcut rechizitorii am stabilit că sumele au fost de peste 400 de milioane de euro. Enormă”.