Controversele mandatului lui Tiberiu Niţu

Data publicării:
TIBERIU NITU agerpres 7749651

Procurorul general al României a avut puţine apariţii publice în cei aproape trei ani de mandat iar unele dintre propunerile sale au fost cel puţin inedite.

Niciun procuror din România să nu mai aibă port USB pe staţia de lucru sau pe laptop”, cerea Tiberiu Niţu în 10 iunie 2015.

Tiberiu Niţu a cerut şi măsuri pentru ca în presă să nu mai apară stenograme din dosarele penale.

În mandatul său a avut de gestionat mai multe situaţii de criză. Accidentul aviatic din munţii Apuseni, prăbuşirea elicopterului SMURD în lacul Siutghil şi tragedia din Clubul Colectiv sunt unele dintre dosarele care au fost instrumentate de procurorii Parchetului General. O altă anchetă care a atras atenţia publică s-a referit la retrocedările ilegale din comuna Nana. Printre terenurile pe care s-a pus sechestru se aflau şi unele cumpărate de familia fostului preşedinte Traian Basescu.

O altă controversă în care procurorul general a fost implicat s-a referit la zilele Revoluţiei din 1989, când era soldat în termen. A fost acuzat în spaţiul public că ar fi tras, la ordinul superiorilor, în manifestanţi.

Cel mai recent interviu în mass media al procurorului general a fost pentru Digi24. Tiberiu Niţu a vorbit, săptămâna trecută, despre decizia Curţii Constituţionale prin care anchetatorii sunt obligaţi să trimită în judecată toţi suspecţii, indiferent de cât de măruntă este infracţiunea de care sunt acuzaţi.

La sfârşitul anului trecut, procurorul general a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să se poată întoarce, după expirarea mandatului, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Cererea i-a fost admisă.

Tiberiu Niţu este procuror de 21 de ani. De-a lungul timpului a deţinut mai multe funcţii printre care şi cea de adjunct al procurorului general, într-unul dintre mandatele Laurei Codruţa Kovesi, dar şi pe cea de inspector în cadrul inspecţiei judiciare a CSM.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri