Cererea de promovare a L. C. Kovesi, respinsă. Cum îi va fi afectată cariera
Data actualizării: Data publicării:
Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat cererea Laurei Codruţa Kovesi de înaintare în grad. Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a solicitat să-i fie recunoscut gradul profesional pentru Parchetul General, însă nu a venit în faţa secţiei pentru procurori a CSM.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au invocat o lege conform căreia magistraţii pot înainta în grad doar prin concurs. Acesta este motivul pentru care secţia de procurori a respins astăzi solicitarea Laurei Codruta Kovesi, care a trimis consiliului doar o simplă cerere.
În momentul de faţă, fosta şefă a DNA are gradul de procuror la Parchetul de pe Lângă Tribunal şi îşi dorea să avanseze la gradul specific Parchetului General, acolo unde a fost delegată de Augustin Lazăr din data de 11 iulie 2018.
Decizia CSM o poate afecta pe fosta şefă DNA. Dacă nu obţine gradul profesional necesar pentru Parchetul General, atunci ea poate să fie mutată la o unitate de Parchet inferioară.