CEDO a respins plângerea lui Liviu Dragnea în „Dosarul referendumului”

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea se stramba
Liviu Dragnea. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins joi plângerea lui Liviu Dragnea făcută în legătură cu „Dosarul referendumului”, în care a fost condamnat în 2015 pentru fraudă electorală. Liviu Dragnea reclama că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. 

În octombrie 2017, Liviu Dragnea a făcut plângere la CEDO după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României i-a respins contestaţia la decizia definitivă pronunțată în 2016 în care era condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă electorală. 

Liviu Dragnea ceruse anularea condamnării la doi ani de închisoare cu suspendare primită în aprilie 2016 în dosarul privind referendumul pentru demiterea fostului președinte Traian Băsescu. Dacă Înalta Curte i-ar fi acceptat solicitarea, s-ar fi revenit la situația în care Liviu Dragnea ar fi fost condamnat în prima instanță, deci prezumat nevinovat. Liviu Dragnea a cerut anularea pedepsei arătând că motivarea deciziei definitive nu a fost semnată de aceiaşi judecători care au pronunţat-o. Cei doi magistraţi, printre care şi fosta şefă a Curţii Supreme, Livia Stanciu, nu mai erau în posturi la momentul apariţiei motivării.

Liviu Dragnea a fost condamnat de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare în aprilie 2016 pentru fraudarea referendumului din 2012. Motivarea condamnării, un document de peste 300 de pagini, a apărut în februarie 2017.

Liviu Dragnea invocase la ÎCCJ că doi dintre cei cinci judecători care pronunţaseră această sentinţă nu au semnat decizia şi s-au pensionat înainte de publicarea motivației. Decizia a fost semnată în locul celor doi judecători de preşedintele Înaltei Curţi, „în conformitate cu Codul de procedură penală”, după cum notează CEDO. Este motivul pentru care instanța europeană a decis să repingă plângerea lui Liviu Dragnea, considerând-o incompatibilă cu articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil) pe care îl invocase, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Înalta Curte din România „nu s-a pronunţat în fapt asupra justeţei acuzaţiei în materie penală, ci doar a reţinut că motivul invocat de dl Dragnea pentru a contesta aplicarea condamnării sale nu a fost de natură să împiedice executarea sentinţei definitive”, au arătat judecătorii de la CEDO.

Condamnat în 2019, într-un alt dosar, la trei ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie, Liviu Dragnea a fost eliberat condiţionat la jumătatea lunii iulie.

Pe lângă aceste două condamnări, Dragnea, care a fost şi ministru de interne, este în prezent vizat de alte două anchete, aminteşte AFP. În ianuarie, el a fost inculpat pentru corupţie pentru cumpărarea unei invitaţii la ceremonia de învestire a preşedintelui american Donald Trump, în ianuarie 2017, procurorii invocând „foloase necuvenite” estimate la 380.000 de dolari. În celălalt caz, el este suspectat de deturnare de fonduri europene.

Citiți și: Ce-l așteaptă pe Liviu Dragnea în libertate: Încă două dosare penale, plus interdicția de a candida la alegeri

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”