CCR: Senatul are obligația să redacteze și să publice în M.O. hotărârea care atestă votul în cazul lui Dan Șova

Data publicării:
Dan Sova vot imunitate-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu-3

Foto: Mediafax

„Curtea reţine că Senatul a răspuns cererii de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova printr-un act, denumit „comunicare”, care nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Aşa fiind, se constată că „Procedura în caz de reţinere, arestare sau percheziţie”, prevăzută de dispoziţiile art. 24 din Legea nr.96/2006, în aplicarea prevederilor art. 72 alin.(2) din Constituţie, nu a fost finalizată în conformitate cu prevederile legale.

Astfel, în urma dezbaterilor care au avut loc în şedinţa Plenului Senatului din 25 martie 2015, desfăşurată cu respectarea cvorumului legal prevăzut de art. 67 din Constituţie, prin votul senatorilor prezenţi, cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova a întrunit 79 de voturi „pentru”, 69 „împotrivă” şi 5 voturi au fost anulate, situaţie juridică ce a fost consemnată în procesul-verbal al şedinţei. Procedura, însă, nu a fost finalizată prin formalizarea rezultatului votului în actul juridic care să îl consfinţească – hotărârea Senatului, redactarea acesteia constituind o operaţiune tehnico-juridică obligatorie, întrucât documentul astfel întocmit este cel în baza căruia votul care a avut loc în plenul Camerei produce efecte juridice.

Refuzul Senatului de a redacta şi publica hotărârea adoptată în şedinţa Plenului din 25 martie 2015 echivalează cu neîndeplinirea unei obligaţii constituţionale, legale şi regulamentare, care angajează această autoritate publică într-un conflict juridic de natură constituţională cu autoritatea care a solicitat încuviinţarea arestării unui senator, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul ministrului Justiţiei.

Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată în şedinţa plenului din 25 martie 2014 prin care a decis cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, de a comunica hotărârea autorităţilor publice competente şi de a o publica în Monitorul Oficial al României”, se arată în motivarea Curții Constituționale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri