Avocatul Poporului spune că nu existau motive ca Guvernul să dea o ordonanță de urgență care permite organizarea unui referendum în același timp cu alegerile locale. Mai spun reprezentanţii instituţiei că, potrivit unei decizii din 2013 a Curții Constituţionale, orice modificare a legii referendumului se aplică la un an de la adoptare.
Pe 5 iunie, orădenii sunt chemați să se exprime vis a vis de unificarea localităţii Sînmartin cu municipiul Oradea. Aici, s-au mai organizat anul trecut două referendumuri pentru unirea cu Sînmartin, însă de fiecare dată consultarea populară nu a fost validată din cauza prezenței slabe la vot. Tot pe 5 iunie, primăria din Constanţa îi cheamă pe localnici să decidă cine ar trebui să administreze plajele: Primăria Eforie sau Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.