Consiliul Superior al Magistraturii va decide astăzi soarta procurorului Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti. Acesta a formulat ieri o cerere de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce în presă au apărut înregistrări audio în care ar fi vorbit cu soţia unui inculpat. Șefa DNA spune că, în ciuda acestui incident, consideră că procurorii de la Ploiești au avut o activitate „merituoasă”.
CSM va analiza solicitarea procurorului, dar şi oportunitatea sesizării Inpecţiei judiciare pe această temă. O astfel de sesizare a fost formulată şi de procurorul general al României. Conform înregistrărilor, Mircea Negulescu vorbeşte la telefon cu soţia unui inculpat, care ar fi depus o plângere împotriva sa. Procurorul ar încerca să o determine pe femeie să îşi convingă soţul să retragă sesizarea şi îi dă acesteia mai multe informaţii din dosar. Nu este prima înregistrare audio publicată de presă.
Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a spus că nu dorește să comenteze acest caz câtă vreme cercetarea este în curs.
Răspunzând la întrebările presei privind laudele aduse procurorilor de la DNA Ploiești, Codruța Kovesi a spus: Laud activitatea de la DNA Poiești întrucât colegii şi-au făcut treaba. Hai să vedem rezultatul anchetei. Colegii de la Ploiești au avut o activitate merituoasă”.
Mircea Negulescu este procurorul care a instrumentat dosarele în care sunt cercetaţi penal fostul premier Victor Ponta şi deputatul Sebastian Ghiță.