Cătălin Cherecheș vrea să depună jurământul de primar în catedrala episcopală din Baia Mare

Data publicării:
chereches FB 2-2

"Cererea a fost depusă, ieri ( miercuri) , de o persoană în numele său, în care solicită ca locul de depunere al jurământului, în cazul în care va avea loc, să fie în incinta catedralei episcopale din municipiul Baia Mare. Desigur, Episcopia nu poate refuza această solicitare și nu ar fi nimic ieșit din comun, doar că locul de depunere al jurământului trebuie aprobat de prefectul județului. Referitor la solicitarea domnului Cherecheș, cred că din punct de vedere religios nu comitem nicio greșeală, iar Biserica așa cum bine știm, dorește îndreptarea păcătosului", a spus pr.dr. Cristian Ștefan. .

Cătălin Cherecheș, primarul ales al municipiului Baia Mare cu peste 70% din voturile exprimate, se află în arest preventiv la Penitenciarul Gherla, fiind cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.

Echipa de campanie care l-a susținut pe Cherecheș postează frecvent pe o rețea de socializare scrisori adresate din penitenciar de acesta, în care chiar oferă sfaturi și formele de organizare a viitorului Consiliul local.

De asemenea, câteva tentative de cercetare în libertate, inclusiv pe cauțiune, au fost respinse de Tribunalul Maramureș, respectiv Curtea de Apel din Cluj.

Președintele PNȚCD Maramureș, Doru Dăncuș, membru al Coaliției pentru Baia Mare care a susținut campania electorală a lui Cherecheș, declara vineri, pentru Agerpres, că este exclus ca edilul să depună jurământul în penitenciar, așa cum au sugerat unii politicieni locali.

"Din punctul meu de vedere, este exclusă depunerea jurământului în penitenciar, lucru susținut de unii politicieni locali mai înfierbântați după ce au pierdut alegerile sau pe rețelele de socializare. O variantă luată în calcul, însă asta depinde tot de administrația penitenciarului, e ca primarul ales — Cătălin Cherecheș - să primească o învoire, permisie de câteva ore, să vină în Baia Mare și în cadrul unei ședințe a CL să depună jurământul. În cazul care va fi pus în libertate, poate conform legilor în vigoare să-și preia mandatul, iar dacă va fi condamnat, atunci CL va desemna un primar interimar din rândul celor doi viceprimari. Eu cred că lucrurile își vor urma cursul firesc, iar legea va fi respectată", a afirmat Doru Dăncuș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025