Sediul firmei a fost înconjurat de dimineaţă de zeci de dube de mascaţi, iar percheziţiile au durat peste opt ore. Un camion întreg de documente, dar şi mai multe calculatoare au ajuns la sediul Parchetului.
Maşina cu documente era atât de mare, că nici nu a putut intra pe poarta principală, aşa că a fost nevoie sa intre prin spate.
Calculele anchetatorilor vorbesc despre aproape 120 milioane de euro, bani care ar fi fost spălaţi cu ajutorul unor firme-fantomă. Alte peste 120 de milioane ar intra în categoria evaziune fiscală.
Puţin după ora opt dimineaţa, peste 200 de poliţişti au încercuit întreaga rafinărie, iar asta pentru procurorii au vrut să se asigure că niciunul dintre directori nu va parasi incinta ei. Au fost vizate actele contabile ale companiei petroliere.
Ore în şir, poliţiştii şi procurorii au luat dosar cu dosar, contract cu contract şi au verificat toate cisternele care plecau din sediul Lukoil. Patru reprezentanţi ai companiei au fost audiaţi chiar acolo, în birou.
La sediul Parchetului au ajuns patru dube pline ochi cu documente. Ulterior, a venit și un camion – prea mare pentru a intra pe poarta principală!
Sunt sute de contracte care au ajuns astfel la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Ploieşti. Toate aceste contracte vor fi analizate, iar în zilele următoare, suspecţii vor fi chemaţi la audieri.
Grupul Lukoil a preluat rafinăria din Ploieşti în 1998. Compania rusească are în întreaga ţară peste 40 de puncte de distribuţie.