„Gândiţi-vă la ce aberaţie s-a ajuns. Doamna prim-ministru îl cheamă din Japonia pe ministrul justiţiei la ordin, în regim de urgenţă. Ca să ce? Ce ar putea să facă ministrul Justitiei adus aici? Răspuns: nimic. Cum să îl chemi? Ce să facă? Râdeau şi focile de la Polul Nord. Cum să vii din Japonia astă seară şi s-o dai afară pe Kovesi fără o concluzie a CSM, a Inspecţiei Judiciare? Cum au putut să creadă liota de psd-işti că un om care totuşi...e un om la o vârstă şi e magistrat... era imposibil. Rămâneam în istoria juridică a lumii pe 100 de ani. Toată brigada artistică îşi avea sensul absurd doar în această revocare din seara asta.
Klaus Iohannis a văzut ce s-a întâmplat la 6.00, şi-a a dat seama că psd-iştii sunt pe călcâie. Din ce ne spune Klaus Iohannis, se întâlnise cu Dragnea înaintea declaraţiei lui Tudorel Toader, a vrut să sugereze că datorită lui a făcut declaraţia din seara asta: „şi în urma acestei întâlniri, Tudorel Toader ne-a informat că o să ne informeze".
De data asta, Tudorel Toader a procedat ca la carte. Discursul lui este impecabil: am un raport pe care o să-l prezint în Parlament, în care voi prezenta toate aspectele legate de funcţionarea DNA de-a lungul vremii”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.