Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat la Digi24 că autodenunţul lui Sebastian Ghiţă, legat de doctoratul şefei DNA este de fapt o diversiune, o încercare de discreditare a Direcţiei. El a criticat şi reacţia preşedintelui Klaus Iohannis care a calificat drept „ciudat” acest demers.
„Ce a făcut domnul Ghiţă e diversiune împreună cu o provocare, în scop mafiotic-manipulator de influenţare a opiniei publice. Evident, că ce e acolo e o cioacă, faptul că sunt elementele astea, sunt puse în această însăilare maimţească elementele doctorat, plagiat, Ponta, Tobâ. Cu această înscenare, Ghiţă vrea să spună: ia uite cum se poate face un denunţ cu un plagiat, şi pe această bază trebuie făcute cercetări de procuratură, de DNA.
Ideea e de discreditare a instituţiei DNA, de persiflare, de ducere în ridicol prin această poveste a lui Ghiţă şi a procurorului şef DNA ca principala ţintă, se mai urmăreşte, tehnic manipulatoriu, rămânerea în rândul populaţiei a ideii că ceva trebuie să fie şi cu doctoratul lui Kovesi.
Îşi bate joc acest om. A mai pus botul la asta şi domnul preşedinte Iohannis. Cum, în momentul când ţi se pune o astfel de întrebare, tu, şef al statului, cum poţi pronunţa cuvântul <ciudat>. Asta înseamnă că îi dai viaţă acestei maimuţe, un lucru ciudat nu e imposibil, fals, nu e o minciună, nici măcar nu e minciună, pentru că derâderea, batjocura este evidentă pentru oricine.
Poate că ştirea nu e ce a pus acolo Ghiţă pe hârtie, ci reacţia preşedintelui. În loc să spună: nu pot comenta aşa ceva, trebuie să mă informez, nu am cum comenta, pronunţă <ciudat>, <campanie electorală>, <o să vedem dacă or să apară elemente>, ajutându-l astfel pe manipulatorul grosier Ghiţă”, a declarat Cristian Tudor Popescu.