Al treilea dosar la DNA pentru Darius Vâlcov

Data publicării:
DARIUS VALCOV DNA INGHESUIALA 7302187-Mediafax Foto-Octav Ganea

 

FOTO Mediafax

Potrivit DNA, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius Vâlcov i-ar fi pretins unui denunțător, administratorul unei societăți comerciale, suma de 2.500.000 lei, reprezentând un procentaj de aproximativ 10-15% din sumele încasate de societatea denunțătorului de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior.

În perioada 21 ianuarie 2013-13 iunie 2013, ar fi primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei. În schimb, ar fi promis că va interveni pe lângă factori de decizie din cadrul Primăriei Slatina, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.

Lui Darius Vâlcov i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile. În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, precizează DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri