Iohannis: România constituie un pilon de stabilitate și un aliat de încredere în cadrul NATO și al UE

Data publicării:
klaus iohannis in timpul unei ceremonii militare
Klaus Iohannis a declarat că, în prezent, ne confruntăm cu multiple crize de securitate. FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, sâmbătă, cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, că, în prezent, ne confruntăm cu multiple crize de securitate, iar una dintre cele mai grave, generată de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, se desfășoară chiar lângă granițele țării noastre, în regiunea Mării Negre, adăugând că „România constituie un pilon de stabilitate și un aliat de încredere în cadrul NATO și al Uniunii Europene”. 

„Ca în fiecare an, îi omagiem astăzi pe militarii noștri care au participat la misiuni în teatrele de operații, acolo unde România a fost și este prezentă alături de aliați și parteneri. Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații reprezintă un simbol al triumfului păcii asupra războiului, evocând încheierea Primului Război Mondial prin semnarea, la 11 noiembrie 1918, a armistițiului între Puterile Antantei și Germania. Este o zi cu o semnificație aparte pentru România, în care ne amintim de sacrificiul primului militar român căzut la datorie în urmă cu 20 de ani, în teatrul de operații din Afganistan, sublocotenentul post mortem Iosif Silviu Fogoraşi”, a declarat președintele.

Șeful statului a explicat că, de-a lungul timpului, treizeci de militari români s-au jertfit și peste 200 au fost răniți în teatrele de operații.

„De-a lungul timpului, treizeci de militari români au făcut jertfa supremă și peste două sute au fost răniți în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest în misiunile desfășurate sub egida NATO, a Uniunii Europene, a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și a Organizației Națiunilor Unite. Astăzi, aducem un solemn omagiu tuturor celor care au pus Jurământul de credință mai presus de propria lor viață și s-au jertfit sub culorile drapelului național în teatrele de operații. De asemenea, ne exprimăm profunda recunoștință pentru veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și pentru toți ostașii români care, cu hotărâre, devotament și spirit de sacrificiu, au luptat și în Războiul pentru Independența României și în Primul Război Mondial, pentru reîntregirea neamului”, a mai spus Iohannis.

Iohannis spune că România constituie un pilon de stabilitate, într-un mediu de securitate tot mai complez și impredictibil

El a adăugat că, în prezent, ne confruntăm cu multiple crize de securitate, iar una dintre cele mai grave, generată de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, se desfășoară chiar lângă granițele țării noastre, în regiunea Mării Negre.

„Într-un mediu de securitate tot mai complex și impredictibil, România constituie un pilon de stabilitate și un aliat de încredere în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Țara noastră își asumă acest prestigios statut inclusiv datorită contribuției dumneavoastră. Prin profesionalismul și sacrificiile de care ați dat dovadă departe de țară și de familii, precum și prin curajul din timpul îndeplinirii misiunilor ați determinat creșterea profilului țării noastre la nivel internațional. Eforturile dumneavoastră, alături de cele ale celorlalți militari români și aliați care-și desfășoară activitatea pe teritoriul României, au făcut ca societatea noastră să se poată dezvolta în pace, iar cetățenii noștri să fie în siguranță. Dumneavoastră reprezentați veritabile exemple pentru generațiile tinere în ceea ce privește iubirea de țară, dragostea și legământul față de națiune și drapelul național”, a mai spus președintele.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...