Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorii de Pesah: Ne oferă o pildă pentru comuniunea în jurul libertăţii

Data publicării:
iohannis face declaratii
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj cu prilejul sărbătorii de Pesah. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, consilier prezidențial, la Sinagoga Mare din București.

Klaus Iohannis: La întâmpinarea Sărbătorii de Pesah, transmit calde salutări conducerii Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, precum și tuturor membrilor săi, însoțite de urări de pace, sănătate și prosperitate.

Pesah îi reuneşte în credinţă pe evreii de pretutindeni în jurul valorii supreme: libertatea. Pesah, sărbătoarea familiei şi a comunităţii deopotrivă, celebrează sensul profund al relaţiei dintre om şi divinitate. Transmiţând un mesaj de fundamentală actualitate întregii umanităţi, Pesah ne oferă o pildă pentru comuniunea în jurul libertăţii, îndemnându-ne, totodată, să fim solidari şi generoşi cu semenii afectaţi de război ori cu cei aflați în orice fel de suferinţă.

Fie ca această sărbătoare să vă dăruiască speranţă, iubire şi pace, astfel încât să vă bucurați de realizarea proiectelor importante pentru familiile dumneavoastră şi pentru Comunitatea evreiască din ţara noastră, în ansamblul său.

Hag Pesah Sameah!

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri