Președintele Klaus Iohannis a afirmat că nu poate fi vorba de mărirea unor salarii ale bugetarilor în 2021, înainte de ieșirea din criza economică și că măsura înghețării i se pare una justă, în contextul pandemiei de coronavirus care a afectat România.
”Măsura îngheţării salariilor mi se pare una justă. Suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm prin vaccinare şi restricţii să încheiem această pandemie. Însă trebuie să fim conştienţi că economia a suferit, s-a contractat. Sunt mai puţini bani la buget, nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare, atenţie, lefuri bugetare, până nu ieşim din criza economică”, a declarat șeful statului la prima conferință de presă pe care a susținut-o de la începutul anului.
Iohannis a mai precizat că salariile vor fi din nou majorate după ce România va ieși din criza economică, cel mai probabil anul acesta.
”Că sunt mulţi nemulţumiţi şi asta pot să înţeleg, oamenii s-au aşteptat ca salariile să revină la normalitate, însă salariile şi pensiile vor putea să crească iarăşi cum ieşim din criza economică şi eu sunt convins că în acest an vom ieşi din criza economică. Sunt bani de pensii. Pensiile în vigoare aşa rămân, crescute”, a mai spus Klaus Iohannis.
Premierul Florin Cîțu anunța la finalul anului trecut că veniturile bugetarilor rămân la nivelul decembrie 2020.
Editor : Alexandra Andronie