Indicatoare rutiere din panouri de carton. Imaginile dintr-o localitate din Arad au ajuns virale și au dus la reacții diferite
Data publicării:
Oamenii dintr-o comună din Arad și-au făcut propriile indicatoare rutiere din panouri de carton, prin care le cer șoferilor să reducă viteza. Indicatoarele nu încalcă legea, pentru că nu le imită pe cele oficiale. Imaginile cu panourile respective au ajuns virale pe internet și au dus la reacții diferite.
Măsura a fost luată de locuitorii din localitatea Galșa, din Arad. Oamenii spun că drumul județean 709 este în reparații de mai multe luni, și, pentru a nu mai sta la semafoarele din şantier, șoferii aleg să ocolească, intrând pe străzile lăturalnice.
Localnicii susțin că șoferii merg cu viteză mult prea mare și îi pun în pericol mai ales pe copii. În aceste condiții au montat panouri pe care au scris: „viteza maximă e de 30 km/oră” sau „reduceți viteza”.
Poliția Arad transmite că doar administratorul drumului are dreptul să stabilească eventuale restricţii şi să monteze semne de circulaţie, așa că panourile de carton nu au semnificație din punct de vedere legal.
Totodată, primarul Valentin Bot susţine că indicatoarele improvizate au fost amplasate fără ştirea autorităţilor locale.
Șoferii care au văzut panourile le-au fotografiat, iar imaginile au fost distribuite pe rețelele sociale. Unii le-au apreciat, dar alții le-au criticat pe motiv că pot induce șoferii în eroare.