Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este, duminică, de 5,17 cazuri la mia de locuitori. În ziua precedentă, incidenţa a fost de 4,62 la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.
Pe 12 ianuarie, Capitala a intrat în scenariul roşu, după ce a depăşit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori.
Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie 2021 - 16,54 cazuri la mia de locuitori.
8 localități din Ilfov au incidența Covid peste 6 la mie
Potrivit Prefecturii Ilfov, cea mai mare incidență se înregistrează duminică în Corbeanca, de 8,87 la mia de locuitori. Tot peste 8 este incidența și în Otopeni (8,52).
Incidență peste 7 se înregistrează în Popești-Leordeni (7,37).
Celelalte localități care au depășit pragul de 6 la mie sunt: Bragadiru (6,36), Chiajna (6,10), Dascălu (6,91), Snagov (6,25) și Voluntari (6,75).
Incidența a depășit 10 la mie în Cluj-Napoca
Incidența cazurilor de Covid a depășit duminică pragul de 10 la mia de locuitori în Cluj-Napoca.
Potrivit DSP Cluj, incidența cazurilor de Covid în Cluj-Napoca este duminică de 10,67 la mia de locuitori. Orașul depășise miercuri incidența de 6 la mia de locuitori.
Cea mai mare incidență din județul Cluj este în comuna Ciurila, de 25,30 la mie.
Incidențe de peste 10 la mie mai sunt în localitățile Apahida (10,63), Feleacu (10,37), Poieni (10,92) și Săvădisla (10,24).
În județ, rata de incidență este de 7,47 la mie.
Editor : A.A.