UPDATE Cei 42 de copii evacuați din Spitalul "Louis Ţurcanu" din Timişoara după incendiul de azi-noapte, duși la alte unități sanitare

Data actualizării: Data publicării:
femei cu copii in brate scosi din spital din cauza unui incendiu
Incendiu la Spitalul de Copii din Timișoara. Pompierii au activat planul roșu de intervenție și au evacuat 42 de pacienți. FOTO: opiniatimisoarei.ro

Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul de Copii din Timișoara, fiind afectate două etaje. A fost activat planul de roșu de intervenție. Din spital au fost evacuați 42 de copii şi părinții lor.

ACTUALIZARE 9.50. Cei 42 de copii care au fost evacuaţi din spital au fost transferaţi pe alte secţii ale unităţii sanitare şi la mai multe spitale din oraş.

 Începând cu ora 2,20, a fost dezactivat Planul roşu de intervenţie.

"Cei 42 de copii au fost transferaţi la alte unităţi sanitare din Timişoara cu ajutorul a trei autosanitare SMURD, şapte ambulanţe SAJ, două autospeciale de transport personal şi victime multiple şi un microbuz de transport persoane din cadrul ISU Timiş, astfel: 17 copii au fost transferaţi pe Secţia de Chirurgie pediatrică a aceluiaşi spital, dintre care un pacient intubat transferat de către personalul spitalului; 16 copii au fost transferaţi la Maternitatea Bega, dintre care cinci au necesitat administrarea de oxigen pe timpul transportului; şapte copii transferaţi pe Secţia de prematuri a Spitalul de Copii Louis Ţurcanu; doi copii au fost transferaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie 'Dr. Victor Babeş' Timişoara, dintre care, un pacient cu COVID-19 şi un pacient cu insuficienţă respiratorie. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare", a detaliat Elena Megherea.

O echipă mixtă face cercetări pentru a stabili cauza degajării de fum în interiorul spitalului.

Știrea inițială

Pompierii au primit la ora 00.40 un apel la 112 că la Spitalul ''Louis Ţurcanu'' din Timişoara este o degajare de fum.

La fața locului au fost trimise cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă ASAS, câte două autoscări S42 şi ambulanţe SMURD B, o ambulanţă SMURD tip C, două autospeciale de transport personal şi victime multiple din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Timişoara, doi ofiţeri şi 20 de subofiţeri. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că a fost activat Planul roşu de intervenţie, deoarece incendiul se manifesta cu degajări mari de fum.

"La sosirea echipajelor de pompieri, după efectuarea recunoaşterii, s-a constatat că există degajări masive de fum la nivelul etajelor I şi II, au fost evacuaţi 42 de copii şi 41 de părinţi.

De la sosirea forţelor şi mijloacelor la locul intervenţiei, incendiul nu s-a propagat", a precizat Elena Megherea.

Foto: opiniatimisoarei.ro
  

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri