Poliţiştii de frontieră de la Nădlac, județul Arad, au depistat duminică, în trei autoturisme taxi, 15 cetăţeni din Irak şi Afganistan, solicitanți de azil în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria.
S-a întâmplat în jurul orei 5:00 dimineața, când poliţiştii de frontieră arădeni au observat trei autoturisme taxi care se deplasau pe DN7, dinspre localitatea Pecica spre Nădlac, județul Arad. Având suspiciuni cu privire la persoanele transportate, poliţiştii de frontieră au monitorizat traseul autoturismelor și le-au oprit la 200 metri după linia de cale ferată Arad-Nădlac. Astfel, în interiorul celor trei mijloace de transport au fost depistaţi 15 cetățeni stăini, câte cinci în fiecare autoturism, informează un comunicat al Poliției de Frontieră. Erau trei bărbați, trei femei și nouă minori.
Cei trei taximetrişti erau cetățeni români. Împreună cu cetățenii străini, ei u fost duşi la sediul Poliției de Frontieră Nădlac pentru cercetări.
Polițiștii au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak şi Afganistan. Adulții au vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, iar minorii între 2 și 15 ani, toți fiind solicitanţi de azil în România. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Şoferii de taxi au declarat că au fost contactați de cetăţenii străini în staţia taxi din Gara Arad, pentru a-i duce până în orașul Nădlac.
Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor străini acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți și:
FOTO. 25 de sirieni voiau să ajungă în Germania, via București